Cinci băieți care se scăldau în râul Siret, în dreptul satului Cotu Grosului, comuna Filipeşti, din Bacău, au murit duminică seară înecați. Toți cei cinci veniseră din Neamț, să facă baie, scrie portalul local Știri Neamț.
Potrivit datelor transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău pentru sursa citată, în jurul orei 18.20, polițiștii din Buhuși au fost sesizați, prin 112, despre faptul că 7 persoane au intrat în râul Siret, iar 5 dintre ele nu au mai ieșit la suprafața apei. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, pompieri și jandarmi.
Din primele cercetări, s-a stabilit că 7 băieți cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, toți din județul Neamț, ar fi mers la scăldat în râul Siret, pe raza comunei Filipești, iar la un moment dat 5 dintre ei au fost luați de curenții de apă.
La acţiunea de căutare a celor cinci băieţi au participat pompierii din Bacău şi Neamţ. Toți au fost scoși din apă de pompieri, dar n-au mai putut fi salvați.
Victimele sunt din comunele nemțene Bahna și Moldoveni, aflate la distanță de 15-20 km de locul tragediei. Doi dintre băieți aveau 14 ani, doi 17 și unul 18.
Potrivit G4Media, cei cinci prieteni care s-au înecat ar fi încercat, de fapt, să-i salveze pe ceilalți doi alături de care veniseră la scăldat.
„Cei cinci au făcut lanț uman ca să-i ajute pe cei doi care se aflau în dificultate. Au reușit să-i salveze pe cei doi, dar au căzut ei în vâltoare și s-au înecat”, ar fi relatat cei prezenți la fața locului.