Citeşte declaraţia şocantă a unei mame din satul Româneşti, judeţul Dâmboviţa - „Aici, dacă nu faci un copil până la 18 ani, înseamnă că eşti defectă”

Comentează
Arhiva foto

În Româneşti sunt peste 50 de mame minore, în condiţiile în care natalitatea este din ce în ce mai scăzută, şi alte câteva adolescente însărcinate. Numărul exact nu îl ştie nimeni, pentru că nu toate vin la medic.

N.P. are 17 ani şi este în luna a şaptea. Dacă o întrebi dacă se bucură că va avea un copil, îţi răspunde, cu o expresie de indiferenţă, că „nici nu mă bucur, nici nu mă supăr”. Locuieşte cu bunica ei de când a ales să se căsătorească, după cutuma din comunităţile rome, nu oficial, cu acte, cu un bărbat respins de părinţii ei. Spune că a fost la medic, o dată, dar că nu ştie să i se fi făcut o ecografie, nu ştie sexul copilului şi nici nu ia medicamente speciale în timpul sarcinii. „Aici, dacă nu faci un copil până la 18 ani, înseamnă că eşti defectă”, povesteşte o fată care abia a împlinit 19 ani şi care va aduce pe lume cel de-al doilea copil al ei.

„Mie mi-a murit copilul când l-am născut, aşa mi-au spus doctorii”, povesteşte I.M., o mamă care mai are acasă cinci copii, deşi are puţin peste 25 de ani. Are faţa brăzdată, îşi strânge mâinile la fiecare cuvânt despre copilul născut mort. Nu ştie de ce nu a trăit, dar recunoaşte că nu a primit nici un consult ginecologic în sarcină ori măcar un supliment de vitamine.

„Unele vin la cabinet, le spun cum să mănânce sănătos, cum să îşi îngrijească copilul, dar sunt extrem de săraci. La fiecare semn de boală al copilului, nu stau acasă, vin la medic, pentru că, în ciuda faptului că nasc înainte de 18 ani şi nu au posibilităţi materiale, îşi iubesc copiii. Acum, dacă nici lapte praf nu le vom mai putea da, va fi şi mai greu”, a  explicat  Camelia Lupu, medicul din Româneşti.

În statisticile oficiale, judeţul Dâmboviţa are o rată a mortalităţii infantile de 12,5 la mia de născuţi vii (INS, 2009). Asta, în timp ce media mortalităţii infantile în Uniunea Europeană este de 4,59 la o mie de născuţi vii, iar media pe ţară în România ajungea, în 2009, la 10,1 copii la o mie de născuţi vii.

Vinovate pentru toate aceste decese sunt anomaliile congenitale şi afecţiunile apărute în perioada perinatală, în aproape jumătate din cazuri (48%), bolile aparatului respirator, cele infecţioase şi parazitare (30%), şi accidentele (10%). Mulţi dintre copiii care au probleme la naştere sunt născuţi prematur, România ocupând o poziţie fruntaşă la capitolul naşterilor premature.

Organizaţia Salvaţi Copiii România, cu sprijin de la Glaxo SmithKline România şi Ministerul Sănătăţii, derulează un amplu program de reducere a mortalităţii în rândul copiilor sub cinci ani. Prin proiectul “Fiecare copil contează” sunt derulate acţiuni menite să combată cauzele prevenibile ale deceselor, printr-o componentă majoră de informare şi educare, atât în rândul viitoarelor mame, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi, şi printr-o componentă de intervenţie, care presupune asigurarea unei alimentaţii sănătoase (suplimente nutriţionale) femeilor gravide şi copiilor cu vârsta de până la 5 ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!