„Ciudatul” din Centrul Vechi al Bucureștiului. O crâșmă cu mici? Nu, Muzeul Micului Paris. Locul 2 pe Tripadvisor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dau colțul. Nu te gândi la „Doamne ferește”, dau colțul și intru pe Lipscani!
Cuprins:
Ia să vedem ce mai fac afișele cu „Atenție cade tencuiala!”. Nu prea le mai văd. Și nu pentru că s-ar fi renovat ceva, ci pentru că nu se mai văd clădirile de terase. Aproape că nu mai există clădire fără terasa ei. Generoase! Abia de te poți strecura.
Sunt luat în vizor de fetele ieșite la agățat. Iar te gândești la prostii?... Evident că mă refer la cele angajate să agațe clienți pentru terase. Hostesele! „Helloo! Hellooo!!! A beer? a coffee?...” Bere pe căldura asta? Le fac semn cu mâna că o să mă întorc. „I will be back”. E haios să fii luat drept străin în orașul tău, mă gândesc, continuând explorarea. Mă iau în primire următoarele: „Helloo, mister! How are you? We have pizza, burger... Do you want a list?...” Duc telefonul la ureche și mă prefac că vorbesc ca să mă lase.
În fața mea, o mare strangulare! Terasele de la club O și restaurantul X sunt față în față și se năpustesc spre mijlocul drumului de parcă vor să se pupe. Măsor din ochi lățimea rămasă pentru trecători: cam 1,5 m. Cuplurile se desprind și toată lumea înaintează în șir indian. Dar o mașină de intervenție pe unde o intra la ăștia?... Sigur, nu le dorim, dar punem cazul... Așa o fi dat primăria aprobare?
Cum stau eu și mă gândesc așa, cât pe ce să-mi sucesc piciorul. Macadamul de pe jos e ca dinții babei. Trebuie mare grijă la fiecare pas. Altfel, te poți alege cu o entorsă marca Centrul Vechi. Cât pe ce să mă lovesc de o capră pusă-n drum. Cred că advertizor i se spune acum, sau așa ceva...
Parafraza unui slogan celebru: „Probabil cel mai frumos loc din Centrul Istoric”
Ete, na! Ce cârciumă o mai fi și asta!? Ia să intru! Urmez săgeata. Ușa roșie larg deschisă mă introduce într-un hol cu imagini mari din interiorul muzeului. Ăștia vorbesc serios, chiar e un muzeu adevărat? Urc scările. La etajul 1 o ușă închisă. Apăs pe clanță cu o oarecare timiditate. Wow! - îmi scapă exclamația fără să vreau... Impactul la prima vedere este năucitor.
„Bună ziua. Curaj! E deschis. Ușa stă închisă pentru că aici e o mașină a timpului care nu funcționează decât cu ușa închisă către prezent. Dar cam jumătate din cei care apasă această clanță scot un wow.”
„E chiar un muzeu? Am crezut că e doar o poantă…”
„De ce să nu vă vină a crede? Nu suntem în Centrul Istoric? E anormal să facem aici și ceva istorie? Mirarea mea e că acesta e sigurul muzeu de aici. Cu istoria chiar nu e de glumit. Necunoașterea ei ne lovește zilnic. Repetăm greșelile și pentru că știm prea puțină istorie. Sau o uităm. E valabil și în viața fiecăruia.”
„Micul Paris” continuă să supraviețuiască în inima Bucureștiului
Într-o clădire salvată din ruină după trei ani de muncă la structură, planșee și tencuieli corojite, Eugen Ciocan a reconstruit o lume dispărută. Muzeul Micul Paris, o oază culturală situată printre terasele din Centrul Istoric, atrage lunar mii de turiști interesați să înțeleagă cum a apărut România pe harta Europei.
„Când cineva intră pentru prima dată, întoarce capul la o sută optzeci de grade și spune uau”, povestește fondatorul spațiului. Dincolo de ușa muzeului, vizitatorii descoperă două saloane principale care oglindesc o fuziune unică din punct de vedere cultural. Sunt cele două lumi care se întâlneau odinioară sub acoperișurile caselor burgheze: un stil franco-turc. Înainte se trăia în totalitate turcește, iar peste această bază a venit treptat influența franceză, schimbând vizualul, arhitectura și stilul de viață al bucureștenilor.
Salonul Oriental Otoman și Salonul Francez
În Salonul Oriental Otoman, o masă de joc realizată într-un vechi atelier bucureștean îmbină motivele neoromânești cu două realități distincte: pe o parte se joacă table, obicei împrumutat de la turci, iar pe cealaltă șah, vector al civilizației europene. Dincolo, în Salonul Occidental, se află o oglindă impozantă în stil rococo flamboiant, de la finalul secolului al optsprezecelea, în al cărui cristal se reflectă un pian istoric, care stă în centrul seratelor muzicale organizate aici.
Fiecare obiect are în spate o poveste. Pasiunea lui Eugen Ciocan a început în adolescență, când căuta compania bătrânilor, a foștilor boieri și deținuți politic care pierduseră proprietățile sub regimul trecut. S-au legat prietenii, având acces în podurile pline de amintiri și la mărturiile lor. Multe dintre aceste piese au fost salvate în ani dificili, fiind mutate la țară și recuperate ulterior. Colecția personală a crescut treptat, iar piesele s-au potrivit în momentul amenajării, până la ultimul detaliu.
Muzeul a devenit un reper foarte căutat de turiștii străini care-l descoperă în clasamentul TripAdvisor.com drept al doilea muzeu din București. „E adevărat, ne ajută mult mizeria din jur. Prin contrast cu aceasta, vizitatorii sunt atât de entuziasmați, încât scriu review-uri de 5 stele în serie.” „Mai e ceva: e și expresia faptului că oamenii au nevoie în mod real și de altceva decât de bere și pizza. Nu avem doar în burtă de băgat. Mai e nevoie de dus ceva și către creier, și către inimă...”
Cu un flux lunar de peste trei mii de turiști străini și două mii de români, muzeul funcționează zilnic. Lumea înțelege aici nu doar atmosfera în care se trăia, ci „un fapt istoric care a fost rupt din cartea de istorie în comunism: România, în contextul de atunci, nu ar fi existat fără Franța. Unirile aveau vitală nevoie de validare din partea unei mari puteri europene. Franța a jucat acest rol. Iar „franțuzirea” care a urmat a fost de fapt un mare salt civilizațional și primul nostru pas către Europa. Acest lucru era imposibil de admis de către comuniști. Culmea e că după '90 nimeni nu s-a înghesuit să repună acest adevăr la locul lui. Nici azi copiii nu află în școli cum a apărut România pe planetă...” - ne mai spune gazda noastră.
DescOPERĂ Tosca!
În buna tradiție a caselor burgheze de odinioară, când cultura era vie direct în saloane, fără subvenție de la Ministerul Culturii, la Muzeul Micul Paris au loc spectacole săptămânale. Unul dintre cele mai provocatoare este „DescOPERĂ Tosca”. O inițiativă menită să facă opera accesibilă, să ofere o nouă perspectivă publicului prin îmbinarea emoției cu erudiția și să reducă barierele din jurul genului liric. Există și un grup whatsapp unde este anunțat programul. Oricine se poate înscrie la tel 0726694005.
Eugen Ciocan ne mai spune la plecare: „Am încăpățânarea să cred că putem duce o viață normală. Iar prin asta înțeleg a ne sustrage capcanei de a ne zgâi cu patimă în ecrane. A nu veni în Centrul Istoric doar pentru a consuma, iar noaptea pentru a vandaliza și acoperi totul cu cioburi și gunoaie. Cred cu tărie că omul e o ființă complexă, cu necesități pe mai multe niveluri. Și că aceste nevoi pot birui fiara din noi. Acea parte care face urât când dispare sensul. Cred că e nevoie de o oază de istorie și cultură în acest vacarm al prezentului. Un refugiu în care să ne mai întremăm puțin, încât să ne recuperăm încrederea că impasul crizelor de azi poate fi depășit. Și să nu uităm că trăim în măsura în care viața are sens.”
