Ciuperci uriașe au fost descoperite în împrejurimile Clujului în ultimele zile, în timpul unor drumeții. Prima dintre ele a fost găsită în Petrești, comuna Mintiu Gherlii, de un grup de copii, în urmă cu o săptămână, relatează Gherla Info. Cea de-a doua i-a „ieșit” în cale unei femei, pe 1 iunie.
Copiii se aflau la cules de ciuperci în momentul în care au dat peste un exemplar impresionant, cu un diametru de aproape o jumătate de metru.
Ciuperca a fost găsită pe o pășune din apropierea satului, în iarba umedă.
Localnicii care au văzut-o cred că ciuperca ar fi crescut atât de mult ajutată de ploile puternice din ultimele săptămâni, care au creat condiții ideale pentru dezvoltarea sporilor.
„A plouat mult, iar pământul e plin de umezeală. Nu-i de mirare că au apărut ciuperci așa de mari, dar una ca asta e cu adevărat unică”, spun localnicii.
Pe 1 iunie, o femeie din Cluj, care a plecat în drumeție, a avut norocul să găsescă o ciupercă neobișnuită. Aceasta s-a fotografiat cu ciuperca uriașă, iar imaginea a devenit virală în mediul online, potrivit Știri de Cluj.