Tabelul național primit de Sorina Pintea cu spitalele care-și pun pacienții în pericol de incendiu. În ce județ locuiți? În top sunt București (19), Cluj (19), Bihor (18), Constanța (14)

Comentează
Arhiva foto

Ministrul Sorina Pintea a primit pe masă, în 2019, un raport gros al IGSU, semnat de Raed Arafat: lista spitalelor fără autorizație de securitate la incendiu. Spitalul Județean Piatra Neamț apărea fără autorizație de securitate la incendiu, dar Institutul Matei Balș nu figura cu vreo problemă. Nu e clar însă dacă la „Balș” autorizația (care oricum nu a fost obținută) nu a fost cerută după întocmirea acestui dosar, pentru amenajări făcute mai târziu de martie 2019, data raportului.

657 de unități sanitare cu paturi pentru tratament sau internări au fost verificate în 2019 de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Libertatea vă prezintă, pe județe, spitalele descoperite ca fiind cu probleme la verificările ale căror concluzii au ajuns la cunoștința Ministerului Sănătății, condus atunci de Sorina Pintea. 

Doar una din șase probleme s-a rezolvat, scriu pompierii

Conform documentului, inspectoratele au depistat, în cursul controalelor la cele peste 600 de unități, 4.289 de „încălcări ale legislației privind apărarea împotriva incendiilor”, dintre care 17% au fost soluționate în timpul inspecțiilor. Prima problemă listată în rândul deficiențelor regăsite în spitale este lipsa autorizației privind securitatea la incendiu.

Alte probleme expuse generic de IGSU sunt:

  • neasigurarea echipării construcțiilor cu mijloace de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu sau nefuncționarea acestora la parametrii la care au fost proiectate; 
  • neorganizarea corespunzătoare a activității de apărare împotriva incendiilor, în special pe aspecte ce privesc evacuarea utilizatorilor în caz de incendiu; 
  • capacitatea redusă de salvare a pacienților care nu se pot evacua singuri din cauza lipsei personalului medical (medici și asistente), în special în turele de noapte. 

23 de unități sanitare au luat foc în perioada 2018-2019!

Conform IGSU, în perioada 2018-2019, nu mai puțin de 23 de incendii au izbucnit în cadrul unităților sanitare cu paturi. Autorii raportului notează incendiul produs la 11 aprilie 2018 în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. I.M. Georgescu din Iași, în urma suprasolicitării instalației electrice, în urma căruia „au fost distruse în totalitate aparatura medicală și materialele sanitare ce se aflau la nivelul etajului, valoarea totală a pagubelor fiind de 54.541.000 de lei”.

Autorii subliniază și că oamenii neajutorați fac din spitale obiective aparte.

Din punctul de vedere al apărării împotriva incendiilor, o clădire spitalicească se deosebește, în mod fundamental, de o clădire publică de orice alt tip, prin faptul că este utilizată de un număr mare de persoane care nu se pot evacua singure, un procent însemnat dintre acestea fiind dependente de aparate și/sau proceduri medicale.

Raportul IGSU ajuns pe masa Sorinei Pintea:

Prioritatea, conform raportului, ar fi urmat să fie obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru spitalele care nu o aveau.

Spitalele care funcționau, în 2019, fără autorizație de securitate la incendiu

În anul 2019, documentul indică faptul că un mare număr de clădiri funcționau fără autorizație de securitate, în top fiind următoarele județe, fiecare cu peste 10 obiective cu risc semnificativ de foc pentru pacienți:

  • București-Ilfov - 19 unități (între ele nu se regăsește și Institutul Matei Balș).
  • Cluj-Napoca - 19
  • Bihor - 18
  • Constanța - 14
  • Dolj - 12
  • Satu Mare - 11
  • Alba - 11

Din raport reiese că statistica prezentată nu reflectă numărul de spitale neautorizate, ci numărul de clădiri. Astfel, un spital poate apărea cu nu mai puțin de 6 clădiri, cum este cazul Spitalul Dr. Mircea Pop din Oradea, iar numărătoarea va înregistra 6 obiective.

<strong>În Bihor, de exemplu, în 2019 aveam 18 obiective fără autorizație de securitate la incendiu la 6 unități medicale. </strong><br>

Lista spitalelor cu probleme din județele „calamitate”

Iată lista județelor, alfabetic ordonată, cu peste 10 obiective neautorizate:

- ALBA = 11 obiective: S.C. Centrul Medical Laura Cătană SRL Sebeș - punct de lucru: Pianu de Jos, Spitalul Orășenesc Cugir, Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, Spitalul Orășenesc Câmpeni, Spitalul Orășenesc Abrud, Spitalul Județean de Urgență Alba (două clădiri), Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, Spitalul Municipal Sebeș (două clădiri), Spitalul Municipal Aiud.

- BIHOR = 18 obiective: Serviciul de Ambulanță Județean Oradea, SC Clinica Newmedics SRL, Spitalul Clinic Județean Oradea (4 clădiri), Spitalul Municipal Dr. Mircea Pop”Marghita (6 clădiri), Spitalul Municipal Salonta, Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea (două clădiri).

- BUCUREȘTI-ILFOV = 19 obiective: Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca, Spitalul de Urgență pentru Copii M.S. Curie, Fundația Dr. Victor Babeș, Centrul de Evaluare și Tratament a Dependențelor pentru Tineri Sf. Stelian, Spitalul Clinic Colțea, Institutul Național de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă, Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă Florin Brătilă, Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor, SC Med Life S.A. - Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică, Spitalul Clinic de Copii Victor Gomoiu, INMSC Alessandrescu-Rusescu, Spitalul Polizu, Delta Health Care SRL, S.C. Med Life S.A., Spitalul Clinic de Urgență, SC Medicover SRL, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan, Spitalul Clinic Sf. Maria, Spitalul Clinic Filantropia.

- CLUJ = 19 obiective: Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj (3 clădiri), Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii (două clădiri), Spitalul Clinic CF Cluj, Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, Spitalul Municipal Gherla, Spitalul Municipal Dej, SC Hipocrate Impex SRL, SC Eurotrat SRL, SC Policlinica Union, SC Salvo-San-Ciobanca, SC Centrul Medical Transilvania, SC Medlife S.A., SC Medstar SRL, SCCT Clinic SRL, SC Valdi Medica SRL.

- CONSTANȚA = 14 obiective: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Ap. Andrei, Spitalul Municipal Mangalia, Spitalul Orășenesc Cernavodă, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța (două clădiri), Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol (3 clădiri), SC Affidea România SRL, SC Isis Medical Center - Spitalul Isis, SC Iowemed SRL, SC Diagnost SRL - Heka Hospital Constanța, SC Gastromed SRL, SC Mogadormed SRL - Spitalul Oftalmologic Mrini, SC Romgesta SRL.

- DOLJ = 12 obiective: S.C. Vitalus Medclin SRL, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, SC Sigma Premium SRL, SC Centrul Medical Renașterea, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș, Clinica Rogadent Craiova, CHR Panoramic SRL Calafat, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Orășenesc Segarcea, Centrul Medical Unirea, Centrul Medical Sama S.A..

- IAȘI = 10 obiective: Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. George I.M. Georgescu, Institutul de Psihiatrie Socola, Spitalul Clinic Dr. C.I. Parhon, S.C. Elytis Hospital Hope, SC Red Hospital, SC Vital Medical Center Memory SRL, SC MNT Healthcare Europe SRL, Asociația Dr. Vasile Micu, SC Med Life SRL, SC Ro Panaceea SRL, Arcadia Hospital SRL.

- SATU MARE = 11 obiective: Spitalul Județean de Urgență Satu Mare (5 clădiri), Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare (3 clădiri), SC Manitou Med SRL, Spitalul Orăneșesc Negrești Oaș, SC Clinica Korall SRL.

Spitalele cu probleme la instalațiile de semnalizare a incendiilor: SJU Piatra Neamț, printre unitățile sanitare unde alarmele nu funcționau

Raportul din 2019 indica zeci de spitale din țară unde instalațiile de detecție și semnalizare a incendiilor nu funcționau absolut deloc, printre ele numărându-se inclusiv Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj - Chirurgie I, ATI ș.a.; Spitalul de Boli Infecțioase Cluj, dar și Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, unde a avut loc incendiul din secția ATI în urma căruia au decedat 12 persoane.

Spitalul Județean Piatra Neamț figurează și în lista spitalelor care, în 2019, nu aveau autorizație de securitate la incendiu.

Dacă la unele spitale din țară această instalație nu funcționa, altele nici măcar nu se dotaseră cu așa ceva.

Lista județelor care, în mod frecvent, nu aveau sisteme de detecție și alertă în caz de incendiu

Redăm, în cele ce urmează, lista unităților sanitare din județele unde s-au întâlnit cel mai frecvent situații în care spitalele/clinicile nu au fost dotate cu dispozitive de detecție și semnalizare în caz de incendiu:

  • Argeș: Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul de Pediatrie Pitești, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Orăneșesc Sf. Spiridon - Mioveni, SC Dr. Irimia SRL, Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung, Spitalul Municipal Curtea de Argeș, Spitalul de Boli Cronice Călinești.
  • București-Ilfov: Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie, Spitalul de Urgență pentru Copii M.S. Curie, Spitalul Clinic Colțea, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, Fundația Dr. Victor Babeș, Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri Sf. Stelian, Centrul Medical Dr. Furtună Dan.
  • Botoșani: Spitalul de Recuperare Sf. Gheorghe Botoșani, Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani, Spitalul Județean de Urgență Mavromati (secțiile Psihiatrie, Boli Infecțioase, Pediatrie, Secția exterioară Darabani, Secția exterioară Săveni)
  • Vaslui: Spitalul Județean de Urgență Vaslui - pavilion TBC, Spitalul nr. 2, Spitalul Municipal Dimitrie Castroian - Huși, secțiile Psihiatrie, Infecțioase, Pneumoftiziologie, Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman, Spitalul de Adulți corpurile A,B, Spitalul ORL-Oftalmo, Sanatoriul TBC, Spitalul de copii: pavilion boli infecțioase - pavilion 1, 2, 3, secția exterioară Puiești.

Zeci de spitale care nu verificau instalațiile de prevenire a incendiilor cu personal autorizat

În mai multe județe din țară, raportul din 2019 arată că instalația de semnalizare, detectare și alarmare la incendiu nu era verificată cu personal autorizat, fără să fie clar dacă aceste instalații erau verificate cu personal neautorizat sau, pur și simplu, nu erau controlate deloc.

În București apar cele mai multe astfel de cazuri, la următoarele unități sanitare: Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu, Spitalul Clinic Foișor, Spitalul Colentina, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, SC Medicover SRL, Spitalul Polizu, Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan, Spitalul Clinic Sf. Maria, Spitalul Clinic Județean de Urgență București, Spitalul Clinic Filantropia.

Raportul complet al IGSU transmis în 2019 către ministrul sănătății de atunci, Sorina Pintea:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate