Clubul de bikeri din Bârlad a devenit bucătărie de campanie. În pandemie, rockerii au lăsat motoarele și s-au apucat de gătit pentru săraci
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Clubul motocicliştilor din Bârlad s-a înfiinţat în 2008. La început, era vorba despre oameni legaţi de o pasiune comună: motoarele. În câteva săptămâni însă, în pandemie, într-unul dintre cele mai sărace județe ale țării, viețile lui Virgil, Alexandru, Victor, Emilian, Dan, Florin, Costel și ale colegilor lor de club s-au schimbat. Și, odată cu ale lor, ale celor pe care au sărit să îi ajute.
Cuprins:
La marginea oraşului, Biker Boyz şi-a închiriat un sediu cu tot ce trebuie, terasă, bar, grătar, mierle, pisici şi vedere la o baltă în care se oglindesc siluetele cu pălărioare ale pescarilor distanţaţi social.
“Noi suntem pe mâncare”, spune Adrian, un uriaş cu barbă, de profesie instructor auto. “Aici ne întâlnim, gătim împreună, ascultăm muzică, discutăm”. Biker Boyz sunt şi pe rock, mai ales rock românesc. Clubul are şi o bucătărioară, dotată cu oale şi ceaune cu dimensiuni corespunzătoare, adică pantagruelice.
“Dând vestele la o parte, suntem oameni”
Motocicliştii bârlădeni nu stăteau deoparte nici înainte de pandemie. Participau la campanii de conştientizare a pericolelor din trafic, de pildă. De 8 Martie, au împărţit mărţişoare femeilor din Bârlad.
Apoi au venit ordonanţele militare şi, explică Florin Motrea, preşedintele clubului, “pentru că toţi avem un suflet mare, dând vestele la o parte, suntem oameni, ne-am apucat de diverse acţiuni umanitare”.
“Piele şi ciocate, geci şi libertate”, cântă cei de la Cargo. O motocicletă nu este doar o motocicletă, e marca unor valori şi a unui stil de viaţă, mândru, “viaţă fără frâne”, cum anunţă un afiş dinăuntrul clubului. O motocicletă înseamnă mişcare când lumea întreagă se opreşte.
Prima campanie desfăşurată de Biker Boyz în pandemie s-a numit “Cumpărături la uşa ta”. Florin şi colegii lui de club au împărţit pliante în blocurile din Bârlad, pliante pe care au trecut numerele lor de telefon. Cine avea nevoie de ajutor să-i apeleze.
O vreme, cu hârtii de voluntari de la Arhiepiscopia Huşilor, motocicliştii au făcut piaţa pentru bârlădeni vârstnici sau aflaţi în carantină. Dar, după vreo două săptămâni, cei care sunau după ajutor spuneau că nu mai aveau nici bani şi nici mâncare în casă.
Fie erau bătrâni care primeau bani de la copiii plecaţi în străinătate şi acum copiii nu mai puteau trimite, pentru că nu lucrau. Fie erau părinţi care rămăseseră fără slujbă şi nu mai puteau să-şi întreţină familia.Florin Motrea, preşedinte Biker Boyz Bârlad:
“Am avut foarte mult de învăţat”
Ce-i de făcut? “Am pornit cu bănuţii noştri, am cumpărat noi, fiecare, ce-am putut, cât am putut. Am dus din borşul şi friptura noastră unei doamne care nu mai avea nici un colț de pâine în casă, în prima zi de Paşti”, spune Virgil, “doctorul” de motoare.
Sunt ditamai oamenii şi poartă veste negre, cu decoraţii de metal. Şi încă sunt uimiţi când povestesc cum au început să vină donaţiile după ce au lansat apeluri pe Facebook.
“Boala asta, pandemia, ne-a arătat că sunt foarte mulţi oameni de bine, oameni care vor să ajute, de la suflet la suflet. Am avut foarte mult de învăţat... Vă daţi seama... Când ne întrebam dacă mergem mai departe, atunci au venit surprizele, donaţiile”. Virgil, care e mecanic şi ştie totul despre maşini, se înclină în faţa motoraşului simplu ca o jucărie, numit inimă.
“Nu am fi putut ajuta atâta lume dacă nu ne ajutau şi pe noi alţi oameni. A fost o situaţie foarte grea, sunau oamenii şi îmi explicau: soţul, care lucrează în construcţii, e închis în casă în Anglia, eu, mamă cu trei copii, sunt închisă în casă în Bârlad. Copiii mă întreabă: mami, noi ce mâncăm? Cam aşa au fost peste 90 la sută din cazuri”, adaugă Florin.
Sediul clubului a fost transformat în spaţiu de depozitare pentru alimentele donate. Sub discurile de vinil care atârnă de tavan, au apărut piese de mobilier prozaice: saci de cartofi, ceapă, pungi cu mălai, făină, orez, zahăr, sticle de ulei, cutii de lapte, biscuiţi, haine de copii, ursuleţi, pachete de scutece.
Adică exact ce te aştepţi să găseşti într-un club de bikeri. Dacă ar fi putut, bătrâna Mobră, care păzeşte intrarea, şi-ar fi pus ghidoanele pe faruri, de jenă.
Biker Boyz au compus kit-uri alimentare de supravieţuire şi le-au împărţit familiilor nevoiaşe din Bârlad şi din satele vasluiene. Au întrebat asistenţii sociali, să afle cine are nevoie de ajutor. Au selectat cazurile.
La bucătăria clubului, ritualul gătitului împreună a devenit ritualul gătitului pentru cei sărmani, “Masa caldă săptămânală”. Biker Boyz au invitat personalităţi, să dea o mână de ajutor, pe pilotul Titi Aur, apoi pe Cristian Hrubaru şi echipa Bikers for Humanity.
Camera lui Cătălin
Pompieri, şoferi de TIR, medici stomatologi, antreprenori, motocicliştii au trebuit să intre cu viteză în meseria de ONG-ist. “Asta vom fi, o asociaţie, am depus deja actele, dar merge mai încet acum, cu pandemia”, spune preşedintele Florin.
Cazurile de care se ocupă Biker Boyz au ajuns să se lege între ele. La Puieşti, una dintre cele mai mari comune vasluiene, motocicliştii l-au descoperit pe Cătălin, un băiat de 12 ani, care suferă de tetrapareză spastică.
“Locuia în casă cu găinile. Adică el şi mama lui stăteau într-o cameră, găinile, în cealaltă. Ne-a şocat acest lucru”, povesteşte Florin.
“Am postat pe Facebook un apel, poate există vreo firmă, să ajute cu materiale de construcţii. Să-i facem o cameră. Spre surprinderea noastră, când distribuiam masa caldă... Noi avem în cartier o familie cu cinci copii, locuiesc toţi într-o cameră. Tatăl, Daniel, e de meserie constructor. Lucrează cu ziua. Când i-am dus masa lui Daniel, ne-a spus că vrea să meargă să muncească gratis la camera lui Cătălin”.
O firmă din Bârlad a donat materiale de construcţii în valoare de o mie de lei. Apoi au venit şi alte donaţii. Timp de două săptămâni, meşterul Daniel a muncit să-i renoveze locuinţa puştiului care se deplasa târându-se prin ogradă.
Şantierul din Puieşti a fost prima mare aventură de ONG-işti pentru bikeri. “Şocant pentru noi, munceam la casă, iar găinile, învăţate acolo, veneau şi se ouau printre picioarele noastre. Întâi a trebuit să le dăm afară”, îşi aminteşte Florin.
În urma campaniei celor de la Biker Boyz, Cătălin a primit şi un scaun cu rotile performant.
Drumul tochiturii
După trei luni de antrenament, pregătitul pachetelor şi kit-urilor de supravieţuire a intrat în rutina bikerilor bârlădeni.
Costel, chef Costel, cum îl alintă ceilalţi, a gătit ciorbă rădăuţeană şi tochitură moldovenească, lângă care râde în soare un ceaun cu mămăligă aurie. “Nu ducem mâncarea pe motociclete, o ducem cu maşinile, să nu se răstoarne caserolele”, râde Costel, la ideea de a zbura ca vântul şi ca gândul, cu tochitura pe motor.
Dintre toate frânele pe care le întâmpină viaţa în judeţul Vaslui, sărăcia e cel mai greu de înlăturat. E în firea lucrurilor, cumva, ca bikerii să se revolte împotriva ei.
Pe străzile neasfaltate dintr-un cartier de case al Bârladului, maşinile cu pachete ridică valuri de praf mai înalte ca gardurile de tablă. O mamă singură şi patru copii, blonzi, bucălaţi şi somnoroşi, apucă pungile cu alimente cu amândouă mâinile. Femeia nu lucrează, tatăl copiilor s-a făcut nevăzut şi, peste toate, bucătăria micii lor locuinţe a luat foc, după ce-a explodat butelia.
Pe altă stradă, tot fără asfalt, o fetiţă stă îmbufnată, cu mâncarea în braţe. Soţia lui Virgil, care lucrează la asistenţa socială, o întreabă ce are, iar copilul răspunde, după multe rugăminţi: “Aş vrea şi nişte jocuri, un puzzle”.
O bătrână oarbă, care locuieşte împreună cu fiul ei, tot cu dizabilităţi, ar vrea ca oaspeţii să mai stea la vorbă cu ea, să-i ţină de urât. “Nu mănânc acum, că eu nu mănânc noaptea”, se scuză femeia, stând pe marginea patului şi pipăind pachetul pus pe genunchi.
Fetiţa din Tutova
Într-un sat din comuna Tutova, la 10 minute de Bârlad, Biker Boyz vizitează o familie aflată în izolare. Tatăl are diabet, face insulină, mama a fost operată pe creier şi a rămas cu pareză pe partea stângă, nu-şi mai simte nici braţul, nici jumătate de faţă. Iar fata, Alex, de 18 ani, suferă de boala oaselor de sticlă. E o boală rară, care fragilizează sistemul osos.
Când a căzut de pe pat, acum mai mulţi ani, Alex a suferit patru fracturi. Cântăreşte doar 15 kilograme şi stă numai culcată. Bikerii bagă capul pe uşă, să o salute, Alex se ridică şi ea şi îşi sprijină capul în palme. “Doctorii au zis că nu trăieşte mai mult de un an, dar Dumnezeu i-a dat zile. Mă bucur că e aici cu noi, ne chinuim, aşa...”.
Oamenii cu veste de piele pun pe prispă sacii cu alimente. Laptele şi biscuiţii erau pentru Alex, meniul ei special. Emilian, pompierul, şi Adrian, instructorul auto, n-o mai fac pe ghiduşii, ca atunci când duc pachete altor copii şi încearcă să nu-i sperie.
S-au oprit în cadrul uşii, care le ajunge undeva pe la bărbie şi, plecând capetele, se uită în tăcere la fiinţa micuţă, care gesticulează pe deasupra păturilor. “Când vede oameni, vrea să coboare, să iasă afară, dar n-o mai pot ridica, de când am pareza”, spune mama lui Alex.
“O mână de oameni” şi un cont de Facebook
E, într-un fel, capătul drumului. Bărbaţii aceştia solizi, sănătoşi, în putere, care se reculeg în prag, ar vrea să facă mai mult, dar înţeleg că e peste puterile lor. E peste puterile oricui.
În câteva săptămâni, n-aveau cum să schimbe nivelul de trai din judeţ. Dar ceva nu mai e la fel ca înainte de pandemie. Ei s-au schimbat.
Virgil Ifrim, mecanic auto, Alexandru Gherasimovici, şofer de TIR, Victor Rusnac, medic stomatolog, venit din Basarabia, Emilian Trofin, pompier, Dan Adrian Buldun, instructor auto, Florin Motrea, antreprenor, Costel Codreanu, antreprenor, şi colegii lor de club nu vor mai fi niciodată aceiaşi. Au aflat că “suntem o mână de oameni, dar nu suntem singuri”. Sunt mulţi, mulţi oameni ca ei care vor să ajute alţi oameni.
Bikerii bârlădeni nu vor mai găti niciodată doar pentru ei. Vor pune deoparte, cu polonicul, porţiile pentru semenii în nevoie. Şi vor lega cu fundă mânerele de plastic ale pungilor cu alimente.
Fireşte, dacă vreodată Mark Zuckerberg trece prin Bârlad, cu sau fără treabă, va primi şi el un scaun şi nişte tacâmuri în jurul mesei de la clubul Biker Boyz. “Pentru că fără Facebook”, admite Florin, “n-am fi reuşit, nu ajungeam atât de departe”.
