VIDEO Noi avertizări meteo. Cod portocaliu și galben de ploi în aproape toată țara. Foto: Dumitru Angelescu
Meteorologii au emis joi o atenţionare cod galben de furtuni puternice și intensificări ale vântului, ce vizează nouă județe din nord-vestul țării. Alerta meteo intră în vigoare din această seară, de la ora 22.00, și este valabilă până sâmbătă dimineață, la ora 10.00.
Potrivit ANM, în acest interval, în Crişana, Maramureş şi în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local 25-30 l/mp şi pe arii restrânse, 40-50 l/mp.
Judeţele vizate sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare.
Vremea la București
În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab, în intervalul joi, ora 22.00 – vineri, ora 9.00, potrivit ANM. Temperatura minimă va fi de 13… 15 grade, ușor mai scăzută în zona periurbană.
Ulterior, de vineri, ora 9.00 și până sâmbătă, ora 10.00, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 32 de grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16… 17 grade Celsius.