Combinatul siderurgic Liberty Galați trebuie să-și achite datoriile până pe 28 februarie, altfel va fi deconectat de la rețeaua de energie

Comentează
Arhiva foto

Combinatul siderurgic Liberty Galați, cel mai mare producător de oțel din țară, a evitat „la mustață”, vineri, 21 februarie, deconectarea de la rețeaua de energie electrică și a primit o păsuire de o săptămână ca să-și achite măcar o parte din facturile restante la energie electrică, relatează Economica.net. În caz contrar, Liberty riscă să fie deconectat de la rețea pentru neplată.

Liberty ar fi acumulat deja două facturi neplătite către furnizorul său de energie, Tinmar Energy, în valoare de peste 25 milioane de lei. Deși deconectarea era programată vinerea trecută, combinatul gălățean a mai primit o păsuire de o săptămână.

Combinatul siderurgic și-a redus drastic consumul de energie electrică, ca urmare a restrângerii activității, și a ajuns să mai consume doar 20 MW bandă, cât să poată menține în funcțiune instalațiile.

Din acest motiv a scăzut și valoarea lunară a facturii de energie electrică. Dar, chiar și așa, dacă societatea a reușit să achite anul trecut toate facturile, în acest an nu a reușit încă să plătească pentru primele două luni.

Deconectarea Liberty ar afecta circa 30.000 de oameni (siderurgiști și familiile lor, contractori, furnizori și creditori), a calculat portalul local Viața Liberă.

Singurul furnal este oprit de opt luni

Ppe 4 februarie, în articolul „Furnalul rămâne rece, dar siderurgiștii dau în clocot. Guvernul, solicitat să intervină la Liberty Galați”, Viața Liberă scria despre întârzierile din ce în ce mai mari la plata salariilor, ceea ce până acum un an, doi părea de neconceput, precum și la distribuirea tichetelor de masă, așa cum sunt ele prevăzute în contractul colectiv de muncă de pe platformă.

De asemenea, a fost întârziată repornirea furnalului nr. 5, singurul rămas funcțional în combinat. Furnalul 5 a fost oprit de mai multe ori în ultimii ani, după izbucnirea războiului din Ucraina.

Ultima oprire a fost în iunie 2024, repornirea a fost anunțată aproape în fiecare lună, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până azi, la opt luni de la ultima oprire.

În combinat a intrat cel puțin jumătate din împrumutul de 150 milioane de euro aprobat de Guvernul României prin EximBank.

„Am tras semnale de alarmă, atât noi, cât și Sindicatul AMG, am tot transmis și Guvernului să se implice, să nu cumva să rămânem și fără bani, și cu combinatul închis”, a declarat, pentru „Viața Liberă”, președintele Cartel Alfa Galați, Romică Gîrneață, la începutul lunii februarie.

Un alt demers a constat în solicitarea unei întâlniri cu parlamentarii gălățeni, în cadrul Comisiei de Dialog social a Prefecturii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, care arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta ca Luca Niculescu să fie premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate