Estimarea Comisiei Europene pentru anul acesta este cu 0,4 puncte procentuale sub previziunea sa din toamnă. Susţinut de perspectivele unei creşteri mai puternice a creditului privat şi de creşteri continue ale veniturilor reale disponibile, PIB-ul real va creşte cu 2,9% în 2024, uşor sub aşteptările din toamnă, arată raportul Comisiei Europene.

În timp ce consumul privat este aşteptat să se accelereze, investiţiile vor rămâne principalul contributor la creşterea PIB-ului şi în acest an.

Pentru 2025, instituţia europeană se aşteaptă la o creştere economică de 3,2%. Politica monetară urmează să rămână strictă în 2024 şi să se relaxeze doar treptat, pe măsură ce presiunile inflaţioniste se reduc. Această relaxare a condiţiilor monetare şi financiare, însoţită de o cerere externă mai puternică, va duce la o creştere reală a PIB-ului de 3,2% în 2025, de asemenea uşor sub prognoza din toamna anului 2023.

În privinţa inflaţiei, Comisia Europeană estimează că aceasta a fost de 9,7% în 2023, urmând ca indicatorul să coboare la 5,8% în 2024 şi 3,6% în 2025.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a scăzut la 7% în decembrie anul trecut, reducând inflaţia generală în 2023 la 9,7%, de la 12% în 2022. Inflaţia, excluzând energia şi alimentele, a încetinit mai puţin şi a rămas peste inflaţia generală la sfârşitul anului 2023, cu o creştere puternică a preţurilor serviciilor şi preţurilor nealimentare.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Cu excepţia unei scurte pauze la începutul anului 2024, în urma unor creşteri ale impozitelor indirecte, se anticipează că preţurile vor decelera şi mai mult în orizontul de prognoză.

Inflaţia medie anuală IAPC este estimată la 5,8% în 2024, înainte de a încetini la 3,6% în 2025, previziunea fiind în mare parte neschimbată faţă de toamnă.

Joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a transmis că România nu are recesiune şi nu există nici prognoza că s-ar putea îndrepta în această direcţie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI