Comisia Europeană dă în judecată Ungaria din cauza „legii suveranității”, care prevede pedepse cu închisoarea

 8 comentarii
Premierul ungar Viktor Orban Foto: Profimedia

Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că dă în judecată Ungaria la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) sub acuzația că „încalcă” dreptul european prin „legea suveranității”, adoptată în decembrie anul trecut la inițiativa premierului ultraconservator Viktor Orban, relatează AFP, potrivit news.ro.

Această lege - care prevede pedepse cu închisoarea - creează o autoritate de supraveghere menită să prevină „amestecuri străine” în procesul electoral şi „să protejeze suveranitatea” Ungariei. Totuși, ONG-uri şi critici ai lui Viktor Orban o denunţă drept o ofensivă menită să pună căluş opoziţiei.

Comisia Europeană îşi exprima în februarie „îngrijorările serioase” cu privire la acest subiect şi a deschis o procedură de infringement împotriva Ungariei, căria i-a trimis o scrisoare de avertisment cu privire la încălcarea dreptului UE.

Guvernul ungar a ameninţat că nu va da înapoi, într-un nou episod al unor tensiuni recurente între Viktor Orban şi partenerii săi din UE.

Budapesta acuză cu regularitate Bruxellesul şi „diverse organizații” străine - mai ales americane - de „distribuirea a miliarde de euro” opoziţiei cu scopul de a „influenţa opțiunea alegătorilor”.

Acest pachet legislativ ungar - implementat odată cu apropierea alegerilor europene şi municipale din iunie 2024 - înfiinţează un „Birou Independent al Protecţiei Suveranităţii” cu misiunea de a „ancheta atacuri ilegale” care ameninţă securitatea naţională. El vizează activităţile organizaţiilor care beneficiază de finaţare străină.

Mai multe ONG-uri de apărarea drepturilor omului, între care şi Amnesty International (AI), acuză Guvernul Orban de faptul că vrea „să reducă la trăcere vocile critice” şi estimează că pot fi luaţi drept ţintă „jurnalişti, antreprenori, sindicate, biserici şi municipalităţi”.

SUA s-au declatrat „îngrijorate” de o „lege incompatibilă cu valorile noastre comune ale democraţiei, libertăţii individuale şi statului de drept” și prin care Viktor Orban își asigură „instrumente draconice care pot fi folosite pentru a intimida şi pedepsi persoanele ale căror opinii nu sunt împărtăşite de partidul aflat la putere”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    luisharcsa 03.10.2024, 20:34

    Iarasi mintiti. Nu opiniile sunt pedepsite, ci finantarea din exterior, amestecul din exteriir in alegeri. In rest face cine ce vrea. Cel mai bun exemplu, Budapesta. Opozitia i la putere. Si? Nu le a taiat nimeni capul. Dar na, vor sa scape de Orban ca i incomod. Migratia, Ukraina, lmbfq etc.

  • Avatar comentarii

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie 03.10.2024, 21:30

    Nici în Rusia nu sunt pedepsite opiniile. Doar cazi de la geam dacă sunt nepotrivite. Coincidență, firește.

    • Avatar comentarii

      luisharcsa 04.10.2024, 10:34

      Ok, nu ma mira faptul ca esti din nou pe langa subiect. La orice ai aceleasi raspunsuri rasuflate. Mai inventeaza si tu ceva nou. Penibil

  • Avatar comentarii

    ctintiri 03.10.2024, 22:07

    trebuie dati afara ungurii din UE .....

  • Avatar comentarii

    Adevarul1986 03.10.2024, 22:32

    De ce nu sunt și în America așa zisele ong-uri acceptate cu finanțare de la o altă țară? Și în America este interzis acest lucru dar nimeni nu spune nimic. Aaaa democrație doar într-o direcție!

  • Avatar comentarii

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie 04.10.2024, 01:01

    Şi să nu uităm că linşează şi negri. Încă un cont cu nume plus an... Mai puteţi, băieţi?

ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
22:47
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
22:44
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
22:39
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
21:47
Rușii au atacat un centru comercial din Ucraina și au omorât oameni nevinovați: „În plină zi, în timp ce străzile erau aglomerate”
TRENDING
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Zona portului Giurgiulești. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate