Cele trei posturi vacante scoase la concurs de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, cu angajare strictă din sursă externă, a încins mințile celor care doresc să-și găsească un loc de muncă sigur, la stat și bine plătit. Drept dovadă, este numărul nemaiîntâlnit de mare de candidați înscriși pentru concursul care va avea nu mai puțin de trei probe.
Astfel, cea mai mare concurență este pentru postul de ”subofițer tehnic principal”, în cadrul Serviciului Comunicații și Tehnologia Informației, pe care s-au înscris 47 de candidați. Un interes la fel de mare prezintă și postul de ”ofițer specialist I”, în cadrul Serviciului Logistic, Compartimentul Tehnic, râvnit de 32 de persoane. Pe cel de-al treilea post vacant cu angajare din sursă externă, respectiv ”ofițer specialist II”, Serviciul Comunicații și Tehnologia Informației, concurează 14 candidați, numărul acestora fiind mai mic din cauza cerințelor impuse cu privire la studii.
Sita celor 93 de candidați pe cele trei posturi scoase la concurs de ISU Vaslui începe să se cearnă pe 19 ianuarie, atunci când va avea loc prima probă eliminatorie, respectiv examenul psihologic, care va fi susținut la Galați de către toți candidații din Moldova. Testul de foc va fi în perioada 12 – 28 februarie, interval în care vor avea loc evaluările performanțelor fizice, pe un traseu aplicativ. Departajarea finală pentru cei care vor trece de probele eliminatorii se va face pe 7, 8 sau 9 martie, atunci când va avea loc proba scrisă.
Citește și: Ascensiunea Nicoletei Viorica Soisun. La 31 de ani, o fostă casieră a fost numită în board-ul Rompetrol Rafinare
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro