O scenă revoltătoare a fost surprinsă în timpul unei intervenții medicale. Un echipaj de pe ambulanță, trimis de urgență să preia un copil pentru a-l transporta la spital, a decis să facă o pauză neașteptată chiar în mijlocul misiunii. Autosanitara a fost filmată oprită pe marginea drumului, în timp ce șoferul a coborât pentru a cumpăra pepeni.
Urmărește, de luni până duminică, de la ora 18:00, Focus la Prima TV.
Gestul său a dus la declanșarea unei anchete de către Departamentul pentru Situații de Ungență(DSU) la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău.
Imaginile au fost surprinse chiar de mama copilului bolnav. Femeia, care aștepta în ambulanță alături de copil, a rămas încremenită când a văzut că autosanitara s-a oprit, în loc să urgenteze deplasarea către unitatea medicală.
În videoclipul filmat cu telefonul mobil se observă cum ambulanța este oprită pe marginea drumului, în timp ce șoferul merge la o tarabă cu pepeni. Mama pacientului a filmat indignată întreaga scenă și a cerut explicații pentru atitudinea de care au dat dovadă cei responsabili de siguranța și sănătatea copilului ei.
În aceste condiții, DSU s-a autosesizat și va dispune efectuarea unui control prin trimiterea unei echipe de inspecție la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău.
„Echipa de inspecție va verifica toate circumstanțele în care s-a produs acest incident, precum și respectarea obligațiilor profesionale și a procedurilor operaționale aplicabile. Verificările au ca scop stabilirea cu exactitate a situației de fapt, iar în funcție de concluziile acestora vor fi dispuse măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile legale”, au transmis reprezentanții instituției într-un mesaj pe Facebook.
De asemenea, DSU precizează că „tratează cu maximă seriozitate orice situație care poate afecta siguranța pacienților sau încrederea cetățenilor în serviciile de urgență și reafirmă că activitatea personalului din cadrul serviciilor de urgență trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a normelor legale, profesionale și deontologice”.