Condamnat cu suspendare, după ce a terorizat o fată de 21 de ani cu mesaje prin care îi cerea favoruri sexuale și bani

Comentează

O studentă de 21 din Iași a fost terorizată zile la rând de un vecin de palier care se afla sub control judiciar. Acesta îi lăsa în ușă bilețele prin care îi cerea favoruri sexuale sau bani, amenințând-o cu dezvăluirea unor fotografii și filmări imaginare. Bărbatul a fost condamnat cu suspendare, dezvăluie Ziarul de Iași.

A. are 21 de ani și este studentă în Iași, unde locuiește într-o garsonieră închiriată. La apartamentul 2, ușă-n ușă cu ea, stă Alexandru Moșu, un bărbat de 46 de ani, divorțat și fără vreun loc de muncă.

”Fiind vecini, inculpatul și persoana vătămată s-au întâlnit pe scara blocului de câteva ori și s-au salutat, dar nu au purtat nicio discuție”, se arată în motivarea Judecătoriei Iași.

Primul bilet și zeci de bătăi în ușă

Moșu le-a declarat anchetatorilor că în seara de 26 ianuarie a băut un litru de vin și s-a culcat. Dar, în jurul orelor 4.30, s-a trezit cu gândul la vecina de alături.

”Mi-a plăcut de ea, atunci când am văzut-o pe scară”, mărturisește el. Spune că în acea noapte s-a decis să găsească o modalitate pentru a o convinge pe fată să întrețină relații sexuale cu el.

A rupt un plic alb și pe una dintre bucățile de hârtie a scris mesajul: ”Te aștept jos să ți-o mai trag că ești bună. Dacă nu vii ori îi spun la soțul tău sau lași 2.000 în cutia de poștă”.

Îmbrăcat în pijamale, a ieșit apoi din apartamentul lui și a pus biletul între tocul și ușa garsonierei în care locuiește A. După ce a bătut la ușă de mai multe ori, a fugit în locuința lui.

Cinci minute mai târziu, a ieșit iar din casă și a mers să verifice dacă biletul a fost luat. Hârtia era tot acolo, așa că a mai bătut de opt ori la ușă și a fugit. Secvența s-a repetat după alte cinci minute, când a bătut iar la ușă de zece ori și a fugit.

La ora 5.43, Moșu a mai verificat încă o dată situația biletului, a bătut la ușa fetei de alte opt ori și iar a fugit. În tot acest timp, fata tremura în locuința ei. Ea le-a mărturisit anchetatorilor că a auzit bătăile în ușă, însă nu a deschis, de frică.

Abia în jurul orei 9.00, când și-a făcut curaj și a ieșit din casă. A. a observat biletul din ușă. L-a citit și s-a speriat. Pentru a afla cine e autorul, a mers în aceeași zi la administrația blocului și a cerut imaginile de pe camerele de supraveghere montate pe casa scării. Atunci l-a văzut pe Moșu făcând ture toată noaptea, între apartamentul lui și ușa garsonierei ei.

Al doilea bilet: șantajistul amenință cu dezvăluiri

În seara aceleiași zile, Moșu a acționat din nou. În jurul orei 21.00, el a ieșit din apartamentul lui, s-a apropiat de ușa fetei și s-a uitat pe vizor, în interiorul garsonierei acesteia.

S-a întors în locuința lui, a mai rupt o bucată din același plic alb și a scris un alt bilet.

Ai jumătate de oră să vii jos. Dacă nu te spun la soțul sau prietenul. Hai să ți-o mai trag. Dacă nu vii lasă 2.000 lei în cutia de poștă dacă vrei să nu se afle.Al doilea bilet lăsat în ușa fetei de Moșu:

A pus biletul în ușa fetei, a bătut de câteva ori, după care a fugit în apartamentul lui. Puțin mai târziu, când s-a întors acasă, A. a găsit biletul din ușă, iar fratele ei i-a spus că în urmă cu circa un minut a bătut cineva la ușă, însă nu a deschis.

Fata și-a dat seama că biletul era scris tot de vecinul de alături și s-a speriat și mai tare. Îi era teamă că s-a putea întâlni cu el, fie și întâmplător, pe casa scării.

Al treilea bilet: ”Arăt filmarea și pozele cu tine”

În dimineața următoare, Moșu s-a trezit în jurul orei 5.00 și s-a decis să îi trimită fetei al treilea bilet.

Arhiva foto

Pe o bucată de hârtie din același plic, a scris cu majuscule următorul mesaj: ”Dacă nu vii în jumătate de oră jos la mașină lași 200 lei în cutia de poștă sau arăt filmarea și pozele cu tine”.

A pus biletul în tocul ușii garsonierei, a bătut la ușă, apoi s-a întors în apartamentul său. După cinci minute, a mers să verifice dacă biletul fusese luat și a bătut din nou în ușă de câteva ori și iar a fugit.

Fata a fost trezită de zgomote, dar nu a deschis ușa, fiindu-i teamă. A găsit biletul dimineața.

În aceeași zi, ea a mers și a depus o plângere la poliție. Moșu a fost reținut la 29 ianuarie, iar instanța a decis ca el să rămână în arest preventiv.

Expertiza a stabilit că agresorul are discernământ

În perioada în care a terorizat-o pe A., Moșu se afla sub control judiciar. Măsura fusese dispusă încă din septembrie 2019, de procurorul care îl cerceta într-un alt dosar, pentru mai multe furturi.

În februarie, Moșu a fost trimis în judecată în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

Codul Penal pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani constrângerea unei persoane în scopul de a dobândi în mod injust favoruri sexuale. Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată. Dacă faptele au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust bani, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că Moșu ”a comis fapta cu discernământ și prezintă diagnosticul de Tulburare de personalitate de tip emoțional instabilă. Etilism cronic”.

Adresa victimei, publică pe net în hotărârea instanței

După trei luni de proces, Judecătoria Iași l-a condamnat pe Alexandru Moșu la 2 ani și 6 luni cu suspendare și i-a interzis „dreptul de a comunica, prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată A., cu domiciliul în com. X, sat X, jud. Iași, fără forme legale în mun. Iași, str. X, nr. X, bl. X, sc. X, et. X, ap. X, jud. Iași, la o distanță mai mică de 50 m, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.”

Anonimizarea adresei victimei aparține redacției. Pe portalul instanțelor apar toate datele fetei.

O parte din minuta deciziei Judecătoriei Iași, în care adresa victimei este făcută publică

Deși nu are voie să se apropie la 50 de metri de victimă, Moșu are și acum aceeași adresă de domiciliu: ușă-n ușă cu garsoniera în care locuiește fata.

Bărbatul a fost obligat de instanță să frecventeze programe de reintegrare socială și să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Miroslava (Iași) sau în cadrul Direcției de Asistență Socială Iași.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a atacat decizia instanței, iar primul termen al procesului de la Curtea de Apel Iași a fost fixat pentru data de 10 septembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
MONDEN
Claudia Pătrașcanu și Gabi Bădălău | sursa foto: Facebook
14:14
Claudia Pătrașcanu, dată în judecată de Gabi Bădălău. Ce a cerut bărbatul în instanță
Anghel Damian la filmările pentru „Tătuțu'”
InterviuExclusiv
13:17
Legătura din filmele lui Anghel Damian și Guvernul României: „Este o schemă de ajutor de stat”
POLITIC
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Ultimele știri
14:43
Anunțul surprinzător făcut de Andra. Se va întâmpla în Londra. „Emoțiile mele sunt deja până la cer. Tocmai am aflat”
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Analiză
14:41
Avertisment din partea agenției de rating Moody’s: Căderea guvernului Mureșan ridică semne de întrebare privind bugetul pe 2027, iar dobânzile cresc rapid
14:40
Democrații cer investigarea ambasadoarei SUA la Atena, Kimberly Guilfoyle, în timp ce ministrul grec al energiei susține că nu a fost amenințat de administrația Trump
TRENDING
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
13:23
Indicele ROBOR crește din nou și atinge cele mai mari valori din ultimele luni
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere