Conducerea Camerei Deputaților a respins pentru a treia oară depunerea moțiunii simple a PNL pe Energie. Moţiunea simplă pe Energie "România în beznă. Textul conține, potrivit reprezentanților majorității parlamentare, „solicitări imperative” către premier și încalcă prevederile Regulamentului. Astfel, depunerea moțiunii rămâne în aer, neputând fi dezbătută în plenul Camerei Deputaților.
În cadrul şedinţei de Birou Permanent a fost o discuţie despre moţiunea simplă depusă de grupul PNL 'România în beznă. PSD şi ALDE fură curent'. Această moţiune, conform şi cu celelalte şedinţe de Birou permanent, a avut aceeaşi decizie - şi anume de a nu se aproba trimiterea ei în plen, deoarece textul este identic cu moţiunile depuse înainte, şi anume, potrivit deciziei CCR nr. 148/2007, adoptarea unei moţiuni simple nu îl obligă pe primul-ministru să propună revocarea unui membru al Guvernului a cărui activitate a făcut obiectul moţiunii. Ca atare nu respectă nici Regulamentul, nici deciziile CCR, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, Ioana Bran.
Liberalii i-au acuzat pe cei de la PSD de abuz. Recent, deputatul liberal Victor Paul Dobre a declarat că returnarea moţiunii nu este decât o ”evitare a dezbaterii unui subiect important pentru populaţie în pragul iernii”.
„Această moţiune are în vedere situaţia dramatică din sectorul energetic, prezintă situaţia şi cerem prim-ministrului să-l demită pe ministrul Energiei. Abuzând de poziţia majoritară în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, PSD ne-a returnat această moţiune, solicitându-ne să scoatem din textul ei solicitarea de demisie, acest lucru motivându-l printr-o decizie a CCR din 2007. De fapt, acea decizie e foarte clară, decizia spune că, atunci când o moţiune trece, prim-ministrul poate să demită sau să nu demită. Nu este o decizie obligatorie, cum e cazul moţiunii de cenzură, deci nu are nicio legătură cu procedura. De altfel, ultimele 3-4 moţiuni se încheiau cu cererea de demitere a membrului Guvernului. În fapt, este încă o dată un abuz al PSD, o evitare a dezbaterii unui subiect important pentru populaţie în pragul iernii. Vom căuta în continuare să impunem în dezbatere această moţiune”, a afirmat Dobre.