„Conducerea DIICOT a fost anunțată din interior că procurorul Oprea vrea să facă un dosar-spectacol din plângerea lui Băluță”

Comentează
Arhiva foto

„Există o mare îngrijorare în sistemul judiciar în legătură cu acest caz. S-a aflat cum conducerea DIICOT fusese informată încă de acum o săptămână de către oameni din instituție că există informații că se pregătește un show. Iar acum se fac cercetări ca să se înțeleagă ce s-a întâmplat și cât din instituția noastră este vulnerabilă la eventuale legături”, a spus pentru Libertatea o sursă din DIICOT. După audierea jurnaliștilor și o serie de dezvăluiri în presă, Oana Daniela Pâțu, șefa interimară a DIICOT, i-a cerut în scris Alinei Albu, șefa secției unde lucrează Ionuț Oprea, să-i spună dacă procurorul este în incompatibilitate.

Conform unei reguli interne a DIICOT, audierile care pot stârni rumoare publică sunt comunicate conducerii instituției. „Regula a fost concepută tocmai ca să nu se facă o urmărire penală publică, să audiem fără să afectăm dosarele și să putem lucra în liniște”, a explicat pentru Libertatea un om din instituție.

Procurorul Ionuț Oprea a comunicat șefilor săi că va audia ziariștii de la Libertatea și de la Newsweek, în urma plângerii primarului Daniel Băluță. Documentul pe care Oprea l-a trimis conducerii a fost revăzut în aceste zile, după ce a devenit public din dezvăluirile RISE că soția procurorului de caz, Simona Oprea, a fost avocata lui Marian Goleac, colegul de la Primăria Sectorului 4 și de la PSD al reclamantului Daniel Băluță.

Goleac n-a fost simplu membru PSD: el a ajuns chiar consilier local în Primăria Sector 4 (2008-2010) și a mai candidat la aceeași funcție și-n 2016, însă a renunțat la post imediat după alegeri.

Nu a făcut nimic

Miercuri, 19 mai, cu o zi înainte de audierea jurnaliștilor Libertatea, în DIICOT s-a aflat că informația despre dosar a ajuns la presă, „cu mare probabilitate din interiorul instituției”, potrivit unei surse care cunoaște derularea evenimentelor. „Conducerea DIICOT a fost anunțată din interior că există date că procurorul Oprea vrea să facă un dosar-spectacol din plângerea lui Băluță”, afirmă sursa.

Mai mulți oameni din DIICOT au aflat că „o ziaristă de la o televiziune, ai cărei nași la botezul copilului au fost în 2020 procurorul Oprea și soția sa, contactase instituția”. „Legătura atât de directă a frapat și, conform regulilor interne, a fost anunțat procurorul-șef al DIICOT, Oana Daniel Pâțu. A fost informată despre coincidență”. Aceasta nu a făcut nimic, spun sursele ziarului.

„Mai mulți procurori din DIICOT au fost șocați”

A doua zi, joi, chiar în orele când ziariștii erau audiați ca martori, Gândul, publicația patronată de Radu Budeanu, publica o parte a plângerii lui Daniel Băluță. Ziariști precum Cristian Tudor Popescu au remarcat imediat că în „plângerile domnului Băluță este orice vreți dumneavoastră în afară de vreo justificare sau vreo probă”. Gazetarul a pus acțiunea primarului pe seama „spectacolului pe care nu poți să-l faci în instanța civilă”.

„Mai mulți procurori din DIICOT au fost șocați când au realizat ce se întâmplă în urma felului în care procurorul Oprea face cercetările”, a povestit pentru Libertatea o sursă judiciară.

La scurt timp, RISE a publicat documente care atestă faptul că soția lui Oprea i-a apărat pe Marian Goleac și pe Antonio Goleac, ambii în aceeași administrație PS4 ca și primarul Băluță și ambii parte a dezvăluirilor jurnaliștilor chemați la DIICOT. „Cererea jurnalistului Cristi Ciupercă de la RISE către DIICOT, de a spune dacă procurorul a anunțat conducerea despre faptul că soția sa l-a apărat pe Marian Goleac și că el urmează să cerceteze plângerea șefului lui Marian Goleac, a ajuns la cunoștința conducerii DIICOT. În acel moment problema a explodat”, spune un om din instituție.

DIICOT a comunicat către RISE că procurorul Oprea nu a anunțat conducerea și că șefii au cerut, după ce au aflat din presă, ca Inspecția Judiciară să cerceteze cazul. Și a început propriile încercări interne de lămuriri.

Solicitare de la șefa DIICOT către șefa de secție

Pe 26 mai, Oana Daniela Pâțu, șefa interimară a DIICOT, i-a cerut, printr-un document oficial, Alinei Albu, șefa de secție de la Combatere a Crimei Organizate, unde Ionuț Oprea este, la rându-i, șef de serviciu, să-i spună dacă acesta este sau nu în conflict de interese. „Să vedem ce va răspunde”, a spus un om la curent cu cercetările.

„De ce organele judiciare nu au făcut nimic, în timp, cu informările care îl privesc pe Marian Goleac? Asta este o discuție care a repornit acum”, a spus pentru Libertatea un alt om, care urmărește cazul de la DIICOT.

Același grup a mai acționat împotriva presei

Cazul actual a reamintit autorităților care caută date despre el că tot oameni din DIICOT au clasat plângerea altor jurnaliști de investigație (G4Media-TVR și PRO TV), urmăriți de o grupare care se suprapune cu o parte a celor care au acționat acum în ajutorul plângerii lui Băluță.

Surse judiciare susțin că jurnaliștii de investigație de la PRO TV au fost considerați și ei, în actualul caz, parte a complotului, potrivit afirmațiilor făcute la DIICOT de primarul Băluță.

Libertatea a transmis către șefa interimară a DIICOT, Oana Daniela Pâțu, trei întrebări: 1. dacă aceasta a cerut oficial, printr-un document adresat Alinei Albu, șefa secției de Combatere a Crimei Organizate, să i se spună dacă procurorul Ionuț Edi Oprea se află sau nu într-un posibil conflict de interese sau incompatibilitate și 2. Dacă a aflat înainte de audierea jurnaliștilor că informația despre dosarul plângerii primarului Daniel Băluță a ieșit din instituție și că urmează ca jurnaliștii să fie chemați la audieri și 3. Dacă da, ce reacție a avut?

Până la momentul publicării acestui material nu am primit niciun răspuns.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!