Confesiunea tulburătoare a unei mame. Prima zi de școală a unui copil autist: ”Îi mai arăt lui David încă o dată holul şi numărăm uşile, 1, 2, 3...”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
”Este o dimineaţă frumoasă la Gilău, astăzi 11 septembrie 2017. Este prima zi de şcoală. Eu am emoţii atât de mari la fiece început de an şcolar. Mă uit la David şi mi se pare dintr-o dată atât de mare. Are aproape 10 ani şi intră în clasa a treia.” Așa începe confesiunea Marinei Neciu, mama unui copil autist. O poveste tulburatoare despre o luptă dată zi de zi. Pentru un dram de normalitate. Pentru integrare. Împotriva unui sistem care tratează un copil cu nevoi speciale ca pe un ciumat. Sau, mai rău. Ca și cum n-ar exista.
” La prima zi de şcoală a lui David am visat încă de când eram însărcinată cu el” a povestit pentru Libertatea femeia. Dar visurile i-au fost brutal întrerupte odată cu aflarea diagnosticului. Și atunci, pentru Marina Neciu a început o altă viață. O cu totul altă viață.
” Marea veste care mi-a făcut visurile despre David una cu pământul a venit imediat ce el a împlinit trei ani când a primit diagnosticul de autism infantil. Din clipa aceea nimic nu a mai fost sigur. Nu doar diagnosticul acesta implacabil pe viaţă m-a cutremurat, ci lipsa serviciilor pentru copiii cu autism infantil sau tulburări de spectru autist.
Ştiam că există legea 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sanatate, educaţie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist, care teoretic ar fi trebuit să-l apere pe David şi pe cei ca el, să le faciliteze întegrarea şcolară şi socială. Dar legea era inaplicabilă pentru că îi lipseau normele. Ele au apărut abia în 2015, iar decontarea terapiei se face încă greoi şi în limita a câteva ore pe lună per copil dacă medicul specialist psihiatru colaborează cu un psiholog care se află în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Asta am primit pentru David în materie de terapie şi servicii: NIMIC. A trebuit să luăm nişte decizii rapide. Mi-era groază, ştiam că deciziile noastre, bune sau rele, îi vor decide viitorul. Mi se părea atât de nedrept, ştiam că nu voi putea să-i ofer mai mult de câteva ore de terapie pe săptămână”
”E varză, e autist, doamnă”
Micuțul David a pornit de la statul de „e varză, e autist, doamnă” și a ajuns la statutul de şcolar în clasa a treia a „Liceului Teoretic Gelu Voievod” din Gilau. La vârsta de 3 ani, povestește mama, David era nonverbal, autoagresiv, purta scutec şi se confrunta cu multiple probleme senzoriale. Totul era problematic la el: insomniile şi desele treziri nocturne, refuzul de a fi dus de mânuţă, de a se lăsa legănat în hintă sau de a se da pe tobogan. Toată ziua lui era o continuă ţopăială acompaniată de un singur sunet :”mmmmmmm”. În spatele acestei extraordinare evoluții a stat (și continuă să stea) o mamă luptătoare și o familie unită. Și, iată, ieri, a reînceput școala. Și Marina Neciu a descris-o, surprinzând atentă toate detaliile. Așa cum numai o mamă o poate face.
”David e apatic și tăcut...”
” David se îşi ia hainele de pe umeraş. Imi aduc aminte cât de departe a ajuns şi cât de lung şi anevoios a fost drumul ăsta, de fiecare dată când îi calc cămăşile pentru şcoală. Cred că are şi el emoţii. Ne grăbim să ajungem la timp. David este tăcut, nu se simte bine de vreo două zile, îl doare gâtul, iar asta îl face apatic şi uşor încruntat.Festivitatea de deschidere a anului şcolar nu durează mult și ne îndreptăm spre clasă, anul acesta clasa lui David este la etajul 1 şi el e foarte fericit că va putea coborî mai repede în pauze. Prima întâlnire din anul acesta a fost scurtă, copiii s-au grăbit să-i ofere doamnei flori, iar învățătoarea i-a îmbrăţisat pe fiecare. David e la fel de apatic şi tăcut. S-a desprins atât de repede de doamna că nu am apucat să le fac o poză bună împreună. La întrebări răspunde destul de grăbit, întors pe jumătate cu spatele și dă semne că ar vrea să plece.
Îi mai arăt lui David încă o dată holul şi numărăm uşile, 1, 2, 3
Îi mai arăt lui David încă o dată holul şi numărăm uşile, 1, 2, 3. Pare nesigur aşa că îl pun să citească afisul vesel şi colorat de pe uşă.:”Clasa a 3-a C Invăţător: Dna Laura Cristea”
E mulţumit. Una dintre femeile de serviciu îl recunoaşte şi vine să-l îmbrăţişeze şi să-i ureze bun venit. Sărmanul David tot serios e. Coborâm în curte şi îl rog să-mi facă pe plac să-i fac o poză , David stă la o poză, dar nu mai vrea la a doua, îmi spune că nu suportă lumina.
Plecăm spre casă cărând plasa grea plină de manuale. Incepe un an plin de provocări, dar vom reuşi şi anul acesta. Suntem mai mulţi: David, noi, părinţii lui şi Dna învăţătoare. Lipseşte doar statul român.”
EXCLUSIV | Tatăl handbalistei care a murit la Clinceni se pregătește de proces. ”Ei au făcut orice pentru bani, eu de ce să-i las?”
