O parte dintre consilierii județeni nu și-au modificat, până la publicarea articolului, paginile personale de profil și figurează, la locul actual de muncă „Senator Maricel Popa”.

Este vorba de consilieri de la PNL, USR și chiar de colegii de partid ai lui Maricel Popa, PSD. Inclusiv vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Dangă, membru PNL, se regăsește în această situație, cât și un reputat medic obstetrician din Iași, Răzvan Socolov, care a intrat în Consiliul Județean pe listele Alianței USR-PLUS.

Mai mulți consilieri județeni din Iași s-au trezit că lucrează la „Senatorul Maricel Popa”, după ce fostul președinte CJ și-a însușit pagina de Facebook a instituției

Pagina de Facebook a Consiliului Județean din Iași și-a schimbat denumirea, în această dimineață, în Senator Maricel Popa.

Conform senatorului PSD Maricel Popa, fost președinte al CJ Iași, aceasta va rămâne ca un index al reușitelor sale în administrația județeană în ultimii patru ani. Pagina este urmărită de peste 18.000 de utilizatori.

Voci din rândul liberalilor, care au preluat acum frâiele instituției susțin că „tranziția online” nu a fost una pașnică. Aceștia nu au avut datele de acces, iar Costel Alexe a refuzat să le solicite. Așa că și-au deschis o nouă pagină de Facebook.

Consiliul Județean Iași a reacționat printr-un comunicat de presă în care Costel Alexe îl acuză de furt pe Maricel Popa și spune că va fi demarată o anchetă internă la nivelul instituției pentru a vedea cum a fost „însușită” această pagină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.