Polițiștii de frontieră au observat în urmă cu câteva zile, un autoturism Citroen despre care aveau date că transportă o cantitate mare de țigări de contrabandă. Acesta a fost observat pe raza localității de frontieră Sarasău, arată stiribucovina.ro

„Șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-și deplasarea în mare viteză, totodată efectuând mai multe manevre cu intenția de a acroșa autospecialele Poliției de Frontieră.

Drept urmare, pentru indisponibilizarea autovehiculului în cauză s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical și spre pneurile mașinii, conform prevederilor legale, însă nici de această data conducătorul auto nu a oprit” au precizat polițiștii de frontieră într-un comunicat.

Polițiștii au gonit în urma lui mai bine de 3 kilometri, până ce mașina s-a oprit într-un stâlp iar șoferul a încercat să fugă, abandonând marfa.

„Pe timpul acțiunii de prindere în flagrant a șoferului, un autoturism al instituției noastre a fost avariat, fără a rezulta victime.

În urma acțiunii s-a reușit reținerea conducătorului auto, acesta fiind cetățeanul ucrainean Z. Y., în vârstă de 26 de ani, iar în autoutilitara abandonată au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană.(..) în urma inventarierii coletelor din vehicul s-a constatat că acestea conțin 11.480 pachete țigări, în valoare de 154.115 lei.

Totodată, s-a mai constatat că numărul de înmatriculare nu aparține vehiculului marca Citroen, ci unui autoturism marca Audi” au mai precizat polițiștii.

Mașina a fost indisponibilizată în vederea confiscării, la fel ca și țigările, iar cetățeanul ucrainean a fost arestat pentru 29 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații