ANAF a demarat din luna iulie o serie de controale de amploare pentru a verifica averi nejustificate, neplăți ale impozitelor sau evaziunea fiscală.

Lucian Heiuș a susținut că, cel mai probabil, a deranjat pe cineva cu aceste controale, având în vedere că a început să primească „aproape zilnic mesaje de amenințare foarte interesante”.

„Cred că este normal când ai o astfel de funcție, am primit de pe numere care s-au dovedit a fi cartele prepay”, a declarat Heiuș, la Digi24.

Directorul ANAF a spus că nu a sesizat autoritățile în urma amenințărilor primite.

„Nu mă sperii eu așa ușor. Noi am avut cumva o timiditate în a face acest gen de controale la persoane fizice. Nu avem nimic cu bogații, chiar îmi doresc să fie cât mai multe persoane bogate. Să nu înțeleagă cineva că ANAF a pornit o campanie împotriva bogaților”, a adăugat Heiuș.

Potrivit directorului ANAF, în urma controalelor demarate au fost descoperite 500.000 de persoane fizice care au diferențe de cel puțin 50.000 de lei între veniturile reale și cele declarate.

Acesta a dezvăluit că diferenţa cea mai mare între venitul declarat şi cel realizat a fost la o persoană fizică din Timişoara.

„Diferenţa a fost de 4,6 milioane de lei, iar impozitul calculat a fost de un milion şi un pic de lei”, a spus Heiuș, citat de News.ro.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Heiuș a mai spus că rezultate „mult mai spectaculoase” ale acestor controale se vor vedea spre finalul anului.

„Estimăm că sumele de recuperat ca impozit pe venit depășesc 1 milion de euro”, a mai spus Heiuș.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

sconcs   •   26.09.2022, 09:58

E clar ca nu mai cotizeaza.. :))

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI