În urmă cu câteva zile, epidemiologul șef din Elveția a afirmat că „toți copiii sub 10 ani își pot îmbrățișa din nou bunicii, deoarece aceștia nu reprezintă niciun risc de contaminare”.

O zi mai târziu au apărut și alte informații care au continuat să sprijine această teorie. Mai multe publicații britanice, printre care și tabloidul Daily Mail, au citat un studiu realizat de Royal College of Paediatrics & Child Health (RCPCH), în care oamenii de știință au scris următoarele: „din datele adunate până acum, din toate țările afectate de criza COVID, copiii nu ar juca niciun rol în răspândirea noului coronavirus”.

Informația a fost contrazisă apoi chiar de cercetători. Inclusiv instituția britanică RCPCH a scris pe Twitter: „Mai multe publicații, care ne citează, sugerează incorect că virusul nu poate fi transmis de copii”.

Unul dintre autorii studiului a reacționat și el, afirmând că studiul a fost înțeles greșit: „Au citit studiul nostru și au luat un citat dintr-un singur articol pentru titlu. Copiii transmit aproape sigur COVID-19”, a spus
Alasdair Munroe, tot pe Twitter.

Confuzia a apărut după ce în cercetarea RCPCH s-a făcut referire la un alt studiu, realizat de experți din China și ai OMS, în care oamenii intervievați spuneau că nu își amintesc niciun singur caz în care un copil a transmis boala unui adult.

Ad placeholder

În același timp, însă, studiul sublinia că: „Dovada că virusul nu poate fi transmis mai departe de copii nu există”.

Citeşte şi:

“Românii sunt printre cei mai anxioși din lume”. Un profesor de la Harvard dezvăluie concluziile unui studiu internațional despre percepția asupra pandemiei

Fără mască și mănuși, mai mulți consilieri din Vaslui au împărțit diplome veteranilor de război, expunându-i la COVID-19. „Ne bucurăm să-i avem în viață”

Primul județ care va începe testarea în masă a populației. Cine va avea prioritate

După ce s-a spus că au divorțat, Reghe rupe tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, între Anamaria Prodan și Alexa: "Nu mi-a plăcut..."
PARTENERI - GSP.RO
După ce s-a spus că au divorțat, Reghe rupe tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, între Anamaria Prodan și Alexa: "Nu mi-a plăcut..."
Cum arată acum Silvia Chifiriuc, soția lui Petre Roman. Cum își câștigă banii
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cum arată acum Silvia Chifiriuc, soția lui Petre Roman. Cum își câștigă banii
Horoscop 8 iulie 2020. Leii, cel mai probabil, vor ține în ei motivele de nemulțumire, dar nu e o alegere bună
HOROSCOP
Horoscop 8 iulie 2020. Leii, cel mai probabil, vor ține în ei motivele de nemulțumire, dar nu e o alegere bună
RECOMANDĂRI