Eliza a împlinit zece ani şi începe clasa a VI-a. E printre cei mai buni la învăţătură în clasa sa, lucru de care mama ei, în vârstă de 77 de ani, se mândreşte enorm. Chiar dacă e al şaselea an în care o conduce la revenirea din vacanţa mare, Adriana Iliescu e la fel de emoţionată ca şi atunci când micuţa era boboc. Când Eliza şi-a început programul artistic în faţa tuturor elevilor şi părinţilor strânşi în curtea Şcolii nr.164, ochii i s-au umplut de lacrimi. “Ea e majoreta cu pampoane verzi, iar colegii o ridică acum pe braţe”, le zice celor din jur. Se mândreşte tare mult cu fiica sa, şi are şi de ce! “Anul trecut l-a încheiat aproape cu medie maximă, iar pentru distincţiile primite la concursuri şi olimpiade a luat bursă de excelenţă. A primit şi un premiu în bani, în valoare de 1.000 de lei”, spune, în timp ce chipul i se luminează, la fel ca de fiecare dată când vorbeşte de puiul ei.
Din bursă şi-a cumpărat telefon
A lăsat-o să facă ce a vrut cu banii câştigaţi şi nu s-a împotrivit când Eliza a decis să îşi ia un telefon mobil. A ales un aparat modern, “din acela peste care se trage cu degetul pe ecran”, iar atunci când “l-a învăţat să înoate” nu s-a supărat, nici nu a certat- o. A lăsat-o să-şi aleagă altul... “Ăsta a fost singurul ei capriciu, în rest nu are fiţe, nici toane. E un copil silitor, cu pasiuni şi ştie că trebuie să se ţină de carte ca să devină independentă. Va face Pedagogie şi, în paralel, Literele. Îmi doresc să ajungă cadru didactic, ca şi mine. Ea ar vrea Dreptul, dar poate să facă şi facultatea asta, după ce se angajează şi intră pe salariu”, ne dezvăluie mama-record traseul educaţional pe care şi-ar dori ca Eliza să îl urmeze.
Se consultă reciproc
Deşi mulţi ar putea- o judeca pentru “calculele” ţesute poate prematur pentru Eliza, ca orice mamă, crede că ştie ce e cel mai bine şi mai potrivit pentru copilul său. Munceşte din greu la acest “proiect”, pe care l-a pornit la vârsta de 66 de ani, şi spune că orice decizie finală e luată doar după ce se consultă una cu alta. Adriana Iliescu a fost, timp de aproape doi ani, cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naştere unui copil. Evenimentul a devenit ştire în întreaga lume şi a iscat o serie de controverse referitoare la etica aplicării unui tratament de fertilizare după o anumită vârstă.
Cuprins:
Emoţii mari în prima zi de şcoală pentru Gabriela, fetiţa din Iaşi crescută de străbunicul său de la vârsta de două luni. La primele ore ale dimineţii, “tata Gheorghe”, aşa cum îi spune micuţa bătrânului, a mers cu strănepoata lui la coafor, unde Gabriela şi-a împletit părul. Abia apoi cei doi s-au întors acasă pentru ca micuţa să îşi schimbe hainele şi să meargă la şcoală. În curtea unităţii de învăţământ, bătrânul şi-a îmbrăţişat copila şi i-a urat succes pentru noul an. “Eu ştiu că toată lumea de la şcoală o iubeşte pe Gabi. Ea trece în clasa a IV-a acum şi este o fată foarte deşteaptă. Îmi pare rău că nu i-a fost şi mama ei alături”, a declarat bărbatul de 76 de ani. (Ioana Rotariu)
Preşcolarii din Deveselu, localitatea unde va fi amplasat scutul antirachetă, învaţă de ieri într-o grădiniţă nouă, construită din banii americanilor. Clădirea are trei săli de clasă, o sală de mese, bucătărie, cabinet medical şi sală de sport, iar de la 1 octombrie va funcţiona cu program prelungit, după ce foarte mulţi părinţi au solicitat să-şi lase copiii aici şi după prânz. “Educaţia este foarte importantă pentru noi şi vom continua să o susţinem cât putem de bine”, a declarat William Garren, comandantul bazei Deveselu. Până acum, militarii au alocat nu mai puţin de 800.000 de dolari în construirea grădiniţei şi renovarea şcolii din localitate. (Elena Alexandru)
Cei 18 elevi care au venit din Republica Moldova pentru a studia la Liceul Teoretic “Mihail Săulescu” din Predeal au avut ieri cele mai mari emoţii. “Am venit să studiez în România, considerând că e o mai bună şansă pentru viitorul meu. Nu am apucat să cunosc profesorii sau colegii români”, ne-a spus Radu, unul dintre bobocii basarabeni. Pentru ziua cea mare, au venit de peste Prut şi părinţii, care au vrut să le fie alături, dar şi pentru a participa la şedinţa cu părinţii, cadrele didactice profitând de participarea lor la “primul clopoţel”. (Iulian Cuibar)