Copilul care a văzut, pe geamul de la baie, cum i-a fost ucis tatăl, în Revoluția de la Timișoara: „Am coborât plângând: tăticul meu, tăticul meu!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Adrian Jugănaru avea 13 ani în decembrie 1989. A trăit pe viu evenimentele din Timișoara care au dus la răsturnarea regimului comunist și a asistat neputincios la uciderea tatălui său. Declarația lui de martor, o compunere școlărească, a fost probă în dosarul de la Parchetul Militar.
Cuprins:
Dumitru Jugănaru avea 37 de ani și lucra ca mozaicar-faianțer. Era căsătorit, tată a doi copii. Ȋn seara zilei de 17 decembrie 1989, le-a spus celor mici să nu stea la geam, iar el a coborât în fața blocului.
Văzuse niște tancuri de la unitatea militară din Calea Girocului trecând spre oraș și voia să vadă ce se întâmplă.
Avea doar un pulover pe el, o căciulă pe cap și-o laternă în mână. A murit, împușcat de soldaţi în termen de la o unitate militară din Timișoara. Fiul lui, curios să vadă ce se petrece afară, se uita pe geamul de la baie și a văzut întreaga scenă.
„Copiii mei, să nu ieșiți afară, că este prăpădul din lumea minunată”
Adrian Jugănaru a dat declarație de martor în fața procurorilor în mai 1990 și povestește tot ce a văzut:
“Ȋn seara de 17 a XII-a 1989, în jurul orei 18:45, tatăl meu Jugănaru Dumitru s-a dus la un coleg pe nume Mihai. Acolo a stat doar treizeci de minute, după care a venit acasă și a început să plângă spunând:
- Copiii mei să nu ieșiți afară, că este prăpădul din lumea minunată!
Eu și sora mea i-am spus:
- Bine, tăticule, nu ieșim!
După aceea, tăticul a întrebat:
- Magda merge la lucru?
- Nu, i-am răspuns eu.
- Bine, a exclamat el.
Vrând și el să iasă afară, ne-a spus:
- Vedeți că eu mă duc să văd tancurile de aici.
Eu i-am răspuns:
- Bine, du-te tăticule.”
Copilul spune că tatăl lui a coborât în fața blocului în jurul orei 19.30.
Eu, sora și verișoara mea ne-am dus pe geamul de la baie să vedem ce face tatăl meu. Am văzut că veniseră autoamfibiile, precum și militari veniți în cordoane. Demonstranții veneau din centru și se îndreptau spre calea Girocului.Declarația de martor a fiului lui Dumitru Jugănaru:
„Oamenii îl duseseră pe tatăl meu pe un loc înverzit”
Băiatul îți amintește că “militarii trăgeau în sus. Demonstranții scandau următoarele: jos Ceaușescu, vrem libertate, armata e cu noi, armată nu uitați că aveți copii și frați etc. O autoamfibie patrula, împrăștiind mulțimea de oameni. Lângă cordonul de militari se afla o autoamfibie. Numărul ei era K 193. A scandat și tatăl meu. Când s-a început să se tragă în demonstranți un glonț l-a lovit pe tatăl meu fix în cap. De când s-a tras și până ce am văzut că patru oameni îl aduc pe tatăl meu târâș, nu l-am mai văzut”.
Văzând că îl aduc târâș, am sărit de pe vană, am coborât jos plângând și strigând «tăticul meu, tăticul meu». Oamenii care îl duseseră pe tatăl meu pe un loc înverzit m-au întrebat dacă este tatăl meu. Eu le-am răspuns că da.Declarația de martor a fiului lui Dumitru Jugănaru:
În același dosar, au fost audiați și vecinii din zonă, care au povestit că trupul lui Jugănaru a fost ridicat de patru oameni, care au apărut dintre blocuri cu mâinile ridicate, pentru ca militarii să nu tragă din nou.
„Mă, Paule, mă, nu trage!”
După ce l-au dus pe iarba din faţa blocului de vizavi, l-au văzut pe băiatul lui Jugănaru ieșind în fugă din bloc, spre trupul tatălui.
“După ce le-am arătat unde stau, l-au dus sus”, povestea copilul procurorilor. “Pe mine m-a luat o tanti sus, la ea. Domnul Bujor (n.r. - un vecin) a zis unui ofițer pe nume Paul: «Mă, Paule, mă, nu trage!».
L-am văzut pe acest Bujor ieșind din curte și îndreptându-se spre mașina autoamfibie și stând de vorbă cu militarii. Acest Bujor a stat de vorbă cu militarii și cu acel Paul înainte de a se trage în demonstranți și înainte de a fi împușcat tata.declarația de martor a fiului lui Dumitru Jugănaru:
Trupul lui Dumitru Jugănaru a fost întins pe masa din bucătărie și acoperit cu un cearceaf. Cei doi copii ai lui au rămas în grija vecinilor, așteptând întoarcerea mamei, care era plecată în vizită într-un sat din Mehedinţi. Era o zi de duminică.
Familia a fost obligată să predea decedatul, cu tot cu sicriu, Spitalului Judeţean. Și abia după șase zile au avut voie să-l ia înapoi și să-l ducă la cimitir.
Era sâmbătă, 24 decembrie 1989, iar în timpul slujbei de înmormântare se auzeau focuri de arme pe străzile Timișoarei.
Cine a dat ordin să se tragă
În 1990, Comisia Guvernamentală instituită la nivelul județului Timiș a stabilit că “în seara zilei de 17.12.1989, în jurul orei 20.30, din ordinul generalului Gușe Ștefan, militari de la U.M. 01140 Lugoj, sub comanda maiorului Paul Vasile, s-au deplasat în Calea Girocului cu misiunea de a recupera 5 tancuri blocate de demonstranți în aceasta zonă”
Pentru îndeplinirea misiunii, maiorul Paul Vasile a primit ordin să cucerească cele 5 tancuri cu orice preț, la nevoie să facă uz de armă.Referatul Comisiei Guvernamentale de Anchetă:
Cadrele militare existente în dispozitiv au declarat atunci Comisiei că s-a deschis foc de avertisment în plan vertical, “însă din datele strânse rezultă că s-au înregistrat victime la fața locului”, se arată în referat.
Una dintre victime e Dumitru Jugănaru. Strada Albac din Timișoara, unde el locuia împreună cu soția și cei doi copii, se numește azi strada Martir Dumitru Jugănaru.
