„Acțiunea Ucrainei în Rusia este un produs al politicii de confruntare antirusă a Statelor Unite, care împinge situația în pragul celui de-Al Treilea Război Mondial”, a relatat agenția de presă KCNA, precizând că Phenianul rămâne alături de Moscova în eforturile sale de a-și proteja suveranitatea.

„Condamnăm ferm atacul armat împotriva teritoriului rus al regimului marionetă Zelenski, aflat sub controlul și sprijinul Statelor Unite și al Occidentului, ca un act de agresiune și teroare de neiertat”, a transmis Ministerul de Externe al Coreei de Nord, citat de KCNA.

În ultimul an, relațiile dintre Coreea de Nord și Rusia s-au îmbunătățit semnificativ odată cu cele două întâlniri ale liderilor lor, care au promis o cooperare mai strânsă în toate domeniile.

Kim Jong Un și Vladimir Putin au semnat în luna iunie un pact privind „parteneriatul strategic cuprinzător”, care includea un acord de apărare reciprocă.

Phenianul a fost acuzat de Seul, Washington și Kiev că a oferit armament Moscovei pentru a-l folosi în războiul din Ucraina, lucru negat de Rusia și Coreea de Nord.

Trupele ucrainene au intrat în regiunea rusă Kursk pe 6 august. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, pe 15 august, că forțele Ucrainei a capturat orașul rus Suja și că șeful armatei Oleksandr Sirski a raportat că trupele sale au preluat controlul asupra a peste 80 de așezări din regiunea rusă.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

HOPAHPO 18.08.2024, 16:17

Ce vroiati sa scrie acei napastuiti de soarta dupa ce au primit 100 de capre de la Putin . Va dati seama ca pentru ei a fost o mana cereasca acele capre si acum fac planton ziua si noaptea sa nu le fure inamicul ...

Avatar comentarii

sarivisionyahoo.com 18.08.2024, 18:10

Cine se aseamănă,se adună!

Avatar comentarii

floris 18.08.2024, 22:59

A *** dictatori,ce se mai iubesc intre ei !!!! Creca emana niste feromoni specifici !!!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.