Motivul invocat de nord-coreeni este acela că Statele Unite ale Americii nu ar fi respectat termenul până la finele anului 2019 pentru negocierile nucleare și în plus au decis sancțiuni ”brutale și inumane” împotriva statului asiatic.

Ju Yong Chol, consilier la misiunea Coreii de Nord de la Naţiunile Unite, în Geneva, a avut un discurs ”acid” la Conferinţa pentru Dezarmare a ONU.

”Devenind clar că Statele Unite îşi menţin ambiţia de a bloca dezvoltarea Coreii de Nord şi de a sufoca sistemul său politic, nu găsim niciun motiv de a mai respecta în mod unilateral angajamentul pe care cealaltă parte nu îl onorează”, a declarat Ju, conform Reuters.

Reprezentantul Coreei de Nord a acuzat SUA de ”cele mai inumane și brutale sancțiuni”, motiv pentru care a amenințat că în cazul în care ”Statele Unite continuă o astfel de politică împotriva Coreii de Nord nu va exista o denuclearizare a peninsulei Coreene”, a spus acesta.

”În cazul în care Statele Unite vor încerca să impună solicitări unilaterale şi să persiste cu impunerea de sancţiuni, Coreea de Nord ar putea fi nevoită să caute o nouă cale”, a adăugat Ju.

”Dacă Statele Unite continuă o astfel de politică împotriva Coreii de Nord nu va exista o denuclearizare a peninsulei Coreene”, a spus acesta.

”Sperăm că vor face ceea ce este corect şi să revină la masă şi să încerce să ajungă la un acord prin care să respectăm angajamentul făcut de preşedinte Trump şi preşedintele Kim pentru denuclearizare”, a spus Robert Wood, ambasadorul pentru dezarmare al Statelor Unite al Americii.

Această reacție vine după ce liderul nord-coreean, Kim Jong Un, s-a declarat nemulțumit de faptul că SUA nu ar fi respectat termenul-limită de 31 decembrie 2019 pentru finalizarea discuțiilor referitoare la denuclearizare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.