Corespondență din Totalan, Spania. A opta zi de muncă îndârjită și speranță. Operațiuni spectaculoase de salvare pentru micul Julen, copilul de doi ani căzut într-un puț de 100 de metri

Comentează
Arhiva foto

19 grade, soare. În depărtare se vede marea, de un albastru calm, dar aici sunt munți tăioși și răi. Și o groapă mare, cât să înghită un copil de 2 ani. Reporterul Libertatea se află în locul spre care, de 8 zile, sunt ațintiți ochii întregii lumi. Pentru că de 8 zile, într-un sat din sudul Spaniei se desfășoară una dintre cele mai spectaculoase operațiuni de salvare: încercarea de a-l găsi pe Julen, copilul de doi ani căzut într-un puț săpat în munte, adânc de aproape 100 de metri.  

Foto: Cristian Preda

Totalan, un sat de 700 de suflete din munți, la 22 de kilometri de orașul andaluz Malaga, a devenit de peste o săptămână locul care ține cu sufletul la gură nu doar Spania, ci întreg mapamondul. Operațiunile de căutare a micuțului Julen, copilul care a căzut într-un puț adânc de 100 de metri, au adus la fața locului nenumărate forțe de intervenție și aproape 100 de ziariști străini.

Julen se afla la o plimbare pe munte cu părinții lui. O zi frumoasă de duminică, pe 13 ianuarie. Au fost de ajuns câteva momente de neatenție. Se opriseră cu toții pentru un picnic, sus, pe coastă. Adulții s-au luat cu vorba și când s-au uitat în jur după copil, nu era nicăieri. Parcă-l înghițise pământul. Dar pe micuțul Julen chiar îl înghițise pământul. La mică distanță de locul unde se opriseră, părinții au descoperit îngroziți un puț. Un foraj abandonat.

Autoritățile s-au mobilizat imediat, dar intervenția s-a dovedit una extrem de dificilă.

A opta zi și o inimă pentru Julen 

Zona unde se desfășoară operațiunile este închisă. Au acces doar forțele de ordine, oficialitățile și utilajele grele care sfredelesc muntele în încercarea disperată de a ajunge la locul unde se presupune că ar fi blocat copilul.

De opt zile.

Toată suflarea din Totalan a încremenit în așteptare. Localnici și ziariști împart o bere și ultimele vești la bodega din sat. Toată lumea îl numește pe Julen "copilul rătăcit", ocolind cu încăpățânare întrebarea care stă pe buzele tuturor.

Mai e sau nu în viață? Și nimeni nu vrea să creadă că nu mai e în viață, deși s-au scurs opt zile de la dispariție. Poate o minune?

O inimă de carton cu numele copilului a fost prinsă de un semn de circulație de pe drumul spre versantul blestemat. Sub ea, un mesaj de speranță și de îmbărbătare pentru familie. Părinții lui Julen au mai pierdut un copil, pe Oliver (3 ani) în 2017. Micuțul avea probleme cardiace și a leșinat când se afla la plajă, cu părinții lui.

Vor săpa manual

Decizia pe care au luat-o autoritățile pentru a ajunge la copil a fost să sape un tunel vertical, paralel cu puțul. Ieri mai aveau de forat încă șase metri, dar urmează străpungerea orizontală, care-i îngrijorează pe experți, din cauza rocii foarte dure. Ultima porțiune din tunel, spun forțele de intervenție, va fi săpată manual. Oficialii cred că azi ar putea fi ziua decisivă, cea în care îl vor găsi pe Julen.

Puțul în care a căzut copilul apare în imagine desenat cu alb. Cu roșu este reprezentat tunelul pe care l-au săpat forțele de intervenție. Grafica a fost făcută de RTVE, televiziunea publică din Spania. 

Jurnaliștii străini aflați la fața locului și care urmăresc îndeaproape cazul au alt pronostic. Ei cred că abia miercuri sunt șanse să ajungă la locul unde ar fi blocat copilul.

În ciuda orelor și zilelor care se scurg, a estimărilor relative, a șanselor din ce în ce mai firave, oamenii nu și-au pierdut speranța. Privesc către muntele rău și încearcă să-l îmblânzească. Rugându-se.

Libertatea vă va ține la curent cu informații de la fața locului despre una dintre cele mai complexe operațiuni de salvare din Spania, după cum a fost catalogată de presa iberică, având în vedere că o astfel de planificare ar fi, în mod normal, realizată în câteva luni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!