Instanţa a admis recursul şi a dispus punerea neîntârziată în libertate a inculpatului. Acesta a părăsit arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş în jurul orei 13.30.
Cornel Penescu va avea o serie de restricţii pe perioada eliberării din arest. El va fi obligat să nu părăsească ţara, să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanţele de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
De asemenea, inculpatul se angajează să nu se deplaseze la nicio manifestaţie fotbalistică, să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din dosar ori cu familiile acestora şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect.
Şi Liviu Făcăleaţă, administratorul firmelor lui Penescu, arestat preventiv în acelaşi dosar, a fost pus în libertate în urmă cu o zi, după ce Curtea de Apel i-a admis recursul faţă de respingerea de către Tribunalul Argeş a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Arbitrii Marius Martiş şi Ionică Serea, arestaţi preventiv în acelaşi dosar, au cerut şi ei anterior punerea în libertate sub control judiciar, însă solicitarea le-a fost respinsă de Tribunalul Argeş, decizia fiind confirmată după recurs şi de Curtea de Apel Piteşti.
Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată, în data de 21 mai, pe Cornel Penescu, Liviu Făcăleaţă, Ionică Serea şi Marius Martiş, în noul dosar ce vizează corupţia din fotbal. Penescu a fost trimis în judecată pentru dare de mită, Serea pentru luare de mită, în timp ce Făcăleaţă şi Martiş sunt acuzaţi de complicitate la infracţiunea de luare de mită.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_54ee39151d2944088fe5872198557bfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_76a6d5a763342f8471ffb373624c9df9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_06b3d958c87192cdcb2d28aaf39d4167.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9c046369ccd37f591e289c31d540e3c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_82ece55746ba4d8cbe4977bd2b7e4551.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_42be93ce70ff4a9e748e9a289041ab22.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_406b866330dcb8833c89a3bb1d0fa5ef.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.