Asistentă DSP care lucrează în Vama Nădlac: „Muncim câte 12 ore în frig, mănânc un sandviș pe zi. În ciuda efortului nostru, toată lumea ne blamează”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O asistentă care lucrează în Vama Nădlac își spune povestea, pentru Libertatea. Femeia povestește că muncește 12 ore pe zi fără întrerupere, în frig și condiții de risc, ca să îi verifice pe toți românii care intră în țară, și că i se pare nedrept că angajații DSP au o imagine negativă, ”pe baza generalizărilor”, cum spune ea.
Un cadru medical al Direcției de Sănătate Publică vorbește despre condițiile în care își desfășoară munca zilnică, în Vama Nădlac. Asistenta nu a dorit să îi facem public numele.
„Îmi asum tot ce spun, dar în lumina demiterilor de la DSP Arad, toată lumea se teme de repercusiuni. Toți se tem să vorbească. Lumea însă trebuie să știe adevărul despre noi, cei care muncim. Să nu ne pună în aceeași oală pe toți”.
Nu am auzit pe nimeni să spună ceva despre cât muncim. Eu plec la 18 de acasă, la 20 ajung în Nădlac și mai plec a două zi, dimineața, la 8. Noi suntem asistenții și medicii care fac permanența în vamă, noi mergem, nu comentăm. Mă duc la sediu, îmi fac treaba și acolo, las toate actele în ordine, după care mai fac naveta o oră. Ajung la 10 dimineața acasă. Uneori lucrăm noaptea, alteori ziua, tot timpul câte 12 ore.Asistentă de la Vama Nădlac:
Cadrul medical mai spune că „în vamă e dezastru. Suntem în prima linie cu băieții de la Poliția de Frontieră, stăm în chicineta lor de un metru jumate pe unu douăzeci. Suntem un medic și doi asistenți, plus doi sau trei polițiști. Toți, claie peste grămadă. Acolo suportăm niște condiții, îi frig, semnăm pe scaune, uneori mai ieșim afară să nu îi deranjăm pe băieți că ei trebuie să introducă în calculator”.
„Mănânc un sandvici pe zi în trei reprize”
În afară de spațiul strâmt în care își desfășoară activitatea zi de zi, mai apar și alte probleme.
„Toate mașinile sunt pornite, cu țeava de eșapament în jurul nostru, ne intoxicăm. Se intră pe 10 benzi la TIR- uri și sunt șase-șapte benzi la mașini mici și vin mașinile cum curge apa la robinet. Așa vine puhoiul”.
Volumul de muncă e atât de mare, încât uneori nici nu apucă să mănânce, zice ea.
Dintr-un sandvici mănânc de trei ori într-o zi, nu-l pot termina, că nu am timp. Nouă nu ne-au dat nici spor pentru condițiile și ritmul în care lucrăm. Nu avem nici diurnă. Ne luăm mâncarea la pachețel. Eu îmi iau un sandvici, apa și o sticluță cu cafea, care se răcește imediat.Asistentă de la Vama Nădlac:
„E o muncă uriașă”
Femeia atrage atenția asupra riscurilor pe care le întâmpină în activitate.
„Câțiva centimetri mă despart de cei pe care îi verific. Avem echipamente, știm să le folosim, nu aici e problema. Problema este că în ciuda efortului nostru, toată lumea ne blamează. Eu, vă mărturisesc, dacă merg o dată în zi la toaletă, din cauza costumului, că e greu de dat jos. Nu mă plâng, doar să știe lumea despre ce facem noi, că nu-i ușor. E o muncă uriașă”, arată cadrul medical.
Verificăm fiecare mașină, verificăm oamenii, eu îi întreb cum se simt și facem triajul. Unul nu scapă neverificat. Chiar muncim, nu mergem în lux. Să ne recunoască și nouă efortul, nu doar să dea toată lumea în noi. Nu îmi revin două zile de frig și de dureri de spate. Nu mă plâng, vreau să se știe că, ăștia de de DSP, nu suntem domni, nu stăm în birou, nu ne ocupă cu iscălitul.Asistentă de la Vama Nădlac:
