Corespondență din Caracal | Oamenii din „cetatea neagră” suportă în felul lor vestea că ar fi trăit, atâția ani, cu un monstru printre ei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Previzibil, ancheta de la casa lui Gheorghe Dincă a monopolizat atenția oamenilor din Caracal. Despre asta se discută pe stradă, la piață, în parcuri, despre asta dezbat bătrânii, tinerii și copiii.
La terase, televizoarele sunt date jumătate pe meciurile de fotbal, jumătate pe transmisiunile live de la fața locului. Când trec mașini de poliție, trecătorii le apostrofează: “Acum v-ați trezit?”
Marile speranțe în rezolvarea cazului se îndreaptă, de altfel, către presă, nu către anchetatori.
Localnicii care stau lângă „casa ororilor” s-au retras în curți, nu se mai strâng pe marginea drumului, amestecându-se cu jandarmii și reporterii, ca în primele zile ale anchetei. Vecinii lui Dincă preferă să se uite la televizor în casele lor, apoi să iasă să arunce un ochi peste gard, să vadă dacă e adevărat.
Între amnezie și frenezie
Unii vecini mărturisesc că nu mai pot dormi, că au coșmaruri, de la declanșarea investigațiilor. O doamnă de vreo 50 de ani, care a cumpărat teren de la Dincă, acum zece ani, și are casa construită pe acel teren, se felicită că nu a luat toată parcela:
Am vrut să iau tot terenul, până la gardul lui, dar el a refuzat. Vă dați seama, aș fi fost gard în gard cu el. Cu 14 euro metrul pătrat mi-a vândut, la câteva luni după, au scăzut prețurile
Femeia spune că Dincă folosea des ieșirea din spatele casei lui și drumul de pământ care-o lega de stradă. Dincă ar fi circulat mai ales noaptea. Vecina spune că se auzeau mașini trecând și bănuiește că unul dintre câinii ei, care lătra prea zgomotos, ar fi fost otrăvit chiar de Dincă, să nu-l mai dea de gol.
Pe de o parte, oamenii din Caracal încep să-și amintească, foarte lesne, de cineva care l-a cunoscut pe suspect sau măcar îl știa din vedere. Pe de altă parte, oamenii încearcă să uite și dau înapoi, când li se cer date și nume. Ca și cum, dând informații despre Dincă, ar renunța, fără cale de întoarcere, la ceva al lor, ceva cu o valoare asupra căreia nu s-au lămurit încă.
Paradisul taxiurilor legale sau nu
“Cetatea neagră”, asta înseamnă Caracal, potrivit istoricilor. E o denumire de origine cumană. În oraș există și un bust al împăratului roman Antonius Caracalla, cel care a împropietărit veteranii pe aceste locuri. Acum, orașul are 28.000 de locuitori, conform strategiilor de dezvoltare ale Primăriei.
Nu există rețea publică de transport în comun, doar o firmă de taxi, Taxi Paradis. “Rechinii” continuă să ia călători, care stau la locurile știute. Oamenii fac în continuare semne de “ia-mă, nene”, deși mai cu sfială, uitându-se în jur, să nu-i vadă cineva.
Caracalul e un labirint semiurban, în care discotecile cu piscină conviețuiesc cu magazinele “pentru buzunarul tău”. Sunt cartiere cu blocuri mizere, cu patru etaje, dar și zone cu vile ascunse după porți mari de fier.
Gazonului proaspăt tuns din parcurile centrale îi corespund, în ordinea contrastelor, praful marginilor, casele monument istoric în paragină, câini vagabonzi, slabi ca niște halucinații, care traversează disciplinat pe zebră.
În spatele sediului Poliției, un restaurant retro, împodobit cu steagul SUA, și-a reluat cântările la microfon, cu sonorul la maxim. Nu mai deranjează pe nimeni acum, mai ales pe polițiștii caracaleni.
