Analistul politic a susţinut că MAE în frunte cu ministrul care îl conduce a dat dovadă de „indolenţă şi prostie”, în comparaţie cu autorităţile din Muntenegru care au dat dovadă de solidaritate şi au făcut „tot ce se poate”.
„Subliniez extraordinara solidaritate de tip iugoslav pe care atât guvernul muntenegream cât şi sârb, au dat dovadă, nefiind implicaţi cetăţeni de-ai lor. În contrapartidă cu această solidaritate, miniştrii şi premierul muntenegrean mergând la spital, încercând să facă tot ce se poate, până la comunicate în limbi de circulaţie internaţională emise  – în contrapartidă avem această reacţie indolentă, dublată de prostie de la MAE prin persoana lui Titus Corlăţean, a dovedit cât de slab e statul şi cât de preocupaţi sunt miniştrii doar de imagine. Nu cred că n-a fost informat Corlăţean, în loc de asta a dat comunicate, la câteva ore, legate de cupele la care participă angajaţii săi şi a ales să plece din ţară, la o reuniune politică unde de-abia azi dimineaţă şi-a spus că ar fi cazul să discute la telefon cu omologul său din Muntenegru, şi nici măcar nu cred că a fost din proprie iniţiativă. Sunt extrem de revoltat că un ministru din noua generaţie reacţionează atât de prost şi antinaţional”, a comentat Cozmin Guşă, potrivit Realitatea TV.
La o oră după accidentul în care şi-au pierdut viaţa 19 români, Ministerul Afacerilor Externe trimitea comunicate în care amintea despre buna dispoziţie şi fairplay. Bilanţul tragediei a fost transmis de MAE abia azi-dimineaţă la ora 2.38, la peste opt ore şi jumătate de la accident, când inclusiv presa din Asia şi Statele Unite publica toate detaliile. Pentru oficiali, însă, cupa MAE a reprezentat o prioritate. Vieţile românilor au devenit parte a programului oficial al MAE abia spre miezul nopţii, când s-a anunţat convocarea celulei de criză. De salvarea cetăţenilor s-a ocupat ministrul muntenegrean de interne. Iar, Titus Corlăţean a ajuns la locul accidentului la 16 ore de la tragedie şi a anunţat că va coordona personal operaţiunile din Muntenegru.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.