Într-un comunicat, CJ Ilfov susține că cel care ar fi renunțat la afacere este chiar Cosmin Olăroiu.
„Consiliul Județean Ilfov l-a invitat pe proprietarul celor două loturi să participe la procedura de negociere a condițiilor de cumpărare a terenurilor care urma să aibă loc în data de 20 august, la sediul Consiliului. Ca urmare a faptului că proprietarul terenului a transmis în scris că nu intenționează să vândă cele doua loturi, se anulează organizarea procedurii de negociere”, se arată în comunicatul oficial al instituției.
Terenurile lui Olăroiu sunt situate în Ciorogârla, în apropierea A1, pe sensul București-Pitești, cu acces de la nodul rutier de la la km 22-23.
CJ Ilfov vrea să construiască o stație de reciclare a deșeurilor, în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Ilfov”.
Proiectul ar urma să beneficieze de fonduri europene structurale și de investiții prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și este pregătit cu sprijinul Jaspers – entitate a Comisiei Europene cu atribuții în evaluarea și pregătirea proiectelor de infrastructură.
Localnicii din Ciorogârla, comună cu 6.000 de locuitori, în frunte cu primarul, s-au împotrivit proiectului. Aceștia se temeau de o posibilă poluare.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro