MENIU CAUTĂ
14 Mar. 2019 13:41 , de Mihai Niculescu

Acuzații șocante! Bărbatul decapitat cu drujba a sunat la 112, dar dispecerul l-a trimis la culcare

Distribuie

Bărbatul decapitat cu drujba de un vecin, la Sânandrei, ar fi avut poate o șansă la viață dacă un dispecer de la serviciul 112 ar fi trimis Poliția mai repede. O anchetă internă vizează un dispecer al serviciului de urgență care a preluat apelul bărbatului, dar l-ar fi trimis la culcare. În jurul orei 4 dimineața, cu câteva minute înainte de crimă, victima s-a trezit din somn auzind drujba care îi tăia ușa de la intrarea casei și a sunat la 112. Operatorul i-a spus să-și continue somnul, afirmând că cel mai probabil un vecin taie lemne.

La numai 7 minute la serviciul 112 a fost înregistrat un al doilea apel, care anunța pericolul iminent. Polițiștii au ajuns însă tardiv, când omul avea deja capul tăiat. Criminalul a fost descoperit la scurt timp, mergând plin de sânge pe străzile din localitate.

Dispecerul este cercetat disciplinar în acest moment pentru că nu a trimis niciun echipaj de poliție la fața locului după primul apel care a anunțat atacul, relatează tion.ro.

Crima de la Sânandrei s-a petrecut în noaptea de 30 spre 31 ianuarie. Criminalul, un bărbat de 31 de ani din Arad, avea un conflict mai vechi cu victima, după ce ar fi cumpărat o mașină cu probleme de la aceasta. Și-a cerut banii înapoi, însă, cum vânzătorul a refuzat, criminalul a decis să îi ia viața. Înarmat cu o drujbă, a mers la locuința victimei, a tăiat ușa de la intrare și a pătruns în casă. Victima, în vârstă de 44 de ani, a fost fugărită până în curtea casei, acolo unde criminalul i-a tăiat capul cu drujba.

Dispecerul este cercetat pentru neglijență în serviciu

„La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoana a distrus cu o drujba ușa de acces a unui imobil de pe raza comunei Sânandrei. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 32 de ani, ar fi tăiat în zona capului un bărbat, de 45 de ani, cu o drujbă. Bărbatul, cercetat pentru omor calificat, a fost reținut pentru 24 de ore, iar în prezent este arestat preventiv, aflându-se în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I. P. J. Timiș. În urma comiterii faptei, conducerea I. P. J Timiș a declanșat verificări interne, privind activitățile specifice desfășurate ante și post eveniment, dar și cu privire la modul de acțiune al tuturor polițiștilor, de la momentul semnalării până la finalizarea cercetării la fața locului. În urma verificărilor, s-a stabilit ca în urma primului apel la 112, nu a fost direcționat echipaj la fața locului, de către dispecer. Ulterior, la al doilea apel, după 7 minute, a fost trimis un echipaj, care a constat omorul și a identificat și imobilizat autorul faptei. La data de 21 februarie a.c., conducerea I. P. J Timiș a declanșat cercetarea prealabilă față de polițist, totodată, fiind sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu privire la săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, de către polițist”, au arătat reprezentanții IPJ Timiș.


Citește și: Firea a interzis cutremurul în București! Un mash publicitar uriaș care înfățișa cum ar arăta o clădire după cutremur a fost dat jos la patru zile după ce a fost montat


 

Comentarii