UPDATE | Crimă în Piața Constituției! Un om a murit după o bătaie cu săbii, bâte și împușcături între două clanuri rivale. Miza a fost traficul de persoane. 10 instituții importante își au sediile în apropiere

Comentează
Filmul atacului criminal din Piața Constituției. Membrii grupărilor rivale susțin că la mijloc ar fi onoarea unei femei ce trebuia răscumpărată cu 2.000 de euro

Scenele de groază au avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23.00, în Piața Constituției, chiar în fața Palatul Parlamentului. La acea oră, circulația era, în continuare, destul de mare în zonă. Potrivit liderului Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, bătaia a avut loc între două clanuri rivale iar miza era traficul de persoane în Germania.

UPDATE 18:00: Un martor ocular a reușit să surprindă, cu telefonul mobil, o parte din scenele de groază petrecute duminică noapte în Piața Constituției:

UPDATE 17:42: Locuitorii din zona Pieței Constituției povestesc că în zonă au loc în fiecare noapte curse de mașini și drifturi și Poliția nu intervine niciodată în ciuda apelurilor zilnice.

”În fiecare seară, în fiecare noapte începând cu orele 22.00 până la 4 dimineață dau telefon la toate instituțiile statului: poliția locală, poliția națională de la cele două secții 17 și 14, la brigada rutieră și totuși nu pot rezolva problema. În fiecare noapte se fac curse ilegale. Sunt aceleași mașini, am dat și numerele și suntem bruscați. Începe să ne fie frică de poliție”, a povestit în emisiunea Adriana Nedelea la Fix un bărbat care locuiește în zonă.

”Dăm telefon la 112, ei ne trimit la Poliția Capitalei, cei de acolo spun că sunt cel mai nebun om din zonă că le dau telefon zilnic și-i stresez că ei au alte probleme de rezolvat. Le amintesc de fiecare dată că sunt aceiași tinerei, răsfățați, cu mașini tunate și totuși nu se ia nicio măsură. S-au mai întâmplat accidente și totuși nicio măsură. Zona este monitorizată și se pot verifica pe camerele lor de supraveghere întrecerile care au loc”, mai spune bucureșteanul.

El a povestit că în fiecare noapte se fac ”liniuțe”. ”Merg câte trei merg de la Parcul Izvor, Poliția Locală până la SRI. Nicoio măsură. Înseamnă că ori sunt legături între acești tineri și Brigada Rutieră sau cei de la poliție pentru că altfel nu se poate. Dau drumul la muzică tare, turează motoarele de ne trezesc din somn oricând”, continuă acesta.

”Le-am spus, în Piața Constituției zici că e poligon de tragere. Martor nu sunt doar eu, sunt toți cei care locuiesc pe Bulevardul Unirii. O parte fac acolo și o parte fac de la Constituției până la Piața Unirii. Și mai mult vin băieții cu mașini tunate și nu știu cum îi apucă dar vin doar după ora 00.00 și până la 4 dimineața. Vin și își arată puterea mașinii. Nu se poate așa ceva. Chiar nu se poate rezolva această problemă?”, se revoltă bărbatul care spune că toată familia lui este obligată să doarmă cu dopuri în urechi.

Întrebat dacă a văzut vreodată un polițist care să meargă la ei să-i întrebe ceva, bărbatul a răspuns negativ.

UPDATE 16:25: Locul în care s-a petrecut răfuiala din Piața Constituției, chiar în fața Palatul Parlamentului, este, practic, înconjurat de zece sedii ale unor instituții de maximă importanță ale statului român.

În imediata apropiere se află, astfel.

  • Serviciul Român de Informații
  • Poliția Locală a Municipiului București
  • Ministerul Mediului
  • Ministerul Public/Parchetul General
  • Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
  • Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
  • Ministerul Finanțelor Publice
  • Ministerul Justiției
  • ANAF
  • Institutul Național de Statistică
Instituțiile aflate în imediata apropiere a locului în care a avut loc răfuiala bandelor rivale, soldată cu un deces

UPDATE 15:30: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au descoperit în zona în care a avut loc crima din Piața Constituției „un tub cartuș, cel mai posibil cu gaz, un încărcător gol, posibil pentru același tip de pistol cu gaze și obiecte contondente”.

Anchetatorii au audiat pe parcursul nopții mai multe persoane implicate în răfuială, inclusiv un bărbat care a fost rănit în zona capului.

Din primele date rezultă că persoanele implicate, pe fondul unui conflict mai vechi, s-ar fi întâlnit în acest spațiu, unde discuțiile au degenerat.Au fost identificate camere de supraveghere și se continuă ridicarea de imagini.comunicat al Poliției Române

Polițiștii vizionează acum imaginile surprinse de camerele de supraveghere pentru a obține noi probe în cazul scandalului violent.

UPDATE 7:30. „Brigada de Poliţie rutieră are o patrulă post fix în Piaţa Constituţiei pentru a nu se mai face curse de maşini acolo. (...). Două clanuri rivale au convenit să se întâlnească în faţa Palatului Parlamentului pentru că e lumină şi pot să stea de vorbă fără a se lua la bătaie. Motivul (bătăii – n.r.), din ceea ce ştiu eu, e că ei au făcut trafic de persoane şi au trimis în Germania de data asta şi nu s-au înţeles la bani. S-a ajuns unde s-a ajuns”, a declarat Surugiu, potrivit Mediafax.

Sindicalistul a atras atenția că asemenea evenimente se pot repeta pentru că nu sunt destui polițiști în stradă.

„Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie are reforma şi pe masa Guvernului şi pe masa MAI-ului. Lucrurile nu se mişcă şi până nu vom avea o poliţie pro-activă cu poliţişti în stradă nu avem cum să facem aşa încât astfel de lucruri să nu se întâmple” a mai spus Iulian Surugiu.

La luptă au participat mai multe persoane, iar martori, locuitori de la blocurile din jur, au declarat că au auzit focuri de armă. Mai mult, se pare că pe jos cu au fost găsite cartușe și un încărcător de pistol.

Oamenii au sunat la 112 și la fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe și echipaje de poliție.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, împușcat în altercație, a murit la puțin timp.

Un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, este în stare gravă la spital.

”În urmă cu scurt timp, prin apel 112 a fost sesizat un conflict, pe raza sectorului 5, conflict în care ar fi fost implicate mai multe persoane.

În urma altercației două persoane au fost rănite , iar un echipaj de urgență le acorda îngrijiri. La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție de pe raza sectorului, precum și ale Brigăzii Rutiere.

Se efectuează investigații în vederea stabilirii situației de fapt și de drept”, anunța un comunicat al Poliției Capitalei, după miezul nopții.

Ulterior, polițiștii au precizat că încăierarea sângeroasă este anchetată de Serviciul Omoruri și de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Zona a fst împânzită de ambulanțe și de mașini de poliție
Anchetatorii au început să strângă probe după scandalul din Piața Constituției
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!