Tragedia a avut loc vineri seara, în parcarea unui centru comercial. O dispută plecată din senin și care nu prevestea nimic s-a transformat în crimă între personalul care deservea un carusel și alte două persoane.

Unul dintre agresori a venit la aparatul de box și nu a vrut să plătească biletul. Cei patru și-au împărțit pumni și picioare, iar una din persoane s-a retras. Rămas în inferioritate numerică, celălalt bărbat a încercat să scape, numai că a fost urmărit de angajații care aveau grijă de carusel.

Cel urmărit a scos un cuțit și a lovit la întâmplare, unul dintre bărbați a fost rănit superficial, iar altul grav.

Cel din urmă a fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. La momentul agresiunii, zeci de oameni se aflau în parcul de distracție

Suspectul este un tânăr de 26 de ani, a fost reținut și va fi prezentat în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat”, au transmis reprezentanții poliției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.