Alexandra Goghez a fost dată dispărută în urmă cu două săptămâni, de către părinţii ei. Fata lucra, pe timpul verii, ca ospătar la o terasă din parcul central Nicolae Romanescu, iar în seara în care a dispărut terminase programul după ora 12 noaptea.
Speriaţi că fata lor nu mai ajunge acasă, părinţii ei au anunţat poliţia. Astăzi, după două săptămâni de la dispariţie, trupul fetei a fost găsit în acelaşi parc în care ea muncea. Adolescenta avea gâtul tăiat, fusese violată înainte de a fi ucisă şi lăsată în iarbă.
Trupul fetei a fost descoperit în stare avansată de putrefacţie. Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au deschis o anchetă pentru moarte suspectă.