Vizată de procurori în dosarul în care şefa DIICOT, Alina Bica, a fost reţinută pentru abuz în serviciu, Crinuța Dumitran s-a remarcat datorită calităților fizice. Crinuța a câștigat titlul de Miss Bistrița, potrivit site-ului bistrita24.ro.
Născută în 1974, Dumitrean a lucrat cinci ani în mediul privat în România şi în America, dar şi la Distrigaz Bistriţa, după care a intrat în Ministerul Integrării Europene, în funcţia de consilier negociator, în anul 2003, în timpul guvernării Năstase.
În 2006, în guvernarea Tăriceanu, a devenit director la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), cu atribuţii anti-fraudă, iar în anul 2009, în guvernarea Boc, a ajuns vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Institutul Naţional de Administraţie, de la Ministerul Administraţiei şi Internelor. În octombrie 2009, premierul Emil Boc a numit-o pe Dumitrean preşedintă a ANRP, cu rang de secretar de stat. Potrivit presei locale bistriţene, Crinuţa Dumitrean s-a bucurat atunci de sprijinul lui Ioan Oltean, pe atunci vicepreşedinte al PDL şi preşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud. În octombrie 2011, Boc a eliberat-o pe Crinuţa Dumitrean din funcţia de la ANRP, la cererea ei.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.