„Prigojin încearcă să-l răstoarne pe Putin. Este povestea URSS din ultima sută de ani. Prigojinul lui Lenin a fost Stalin. Djugașvili și-a izolat șeful în ultimii ani de viață, l-a pus sub control. Îndată ce Lenin a murit, aproape toată echipa vechilor bolșevici apropiați lui a fost exterminată om cu om. Au scăpat doar cei care trecuseră la timp de partea lui Stalin.

Prigojinul lui Stalin a fost Hrușciov. Îndată ce Părintele Popoarelor a crăpat, Nikita Sergheevici i-a dezmembrat camarila, începând cu Beria, executat rapid.

Prigojinul lui Hrușciov a fost Brejnev, care l-a dat jos de la șefia URSS printr-o lovitură de palat fulgerătoare.

Prigojinul lui Gorbaciov a fost Elțîn. După anihilarea loviturii de stat a șefului KGB Kriucikov, Elțîn i-a tras URSS-ul de sub picioare lui Mihail Sergheevici.

Prigojinul lui Elțîn a fost Putin. Doar că nu l-a omorât.

Acum, i-a venit rândul și cimpanzeului sângeros. Orice s-ar întâmpla, zic să nu uitați niciodată un lucru: la cârma Rusiei, monstrul nu poate fi înlocuit decât de alt monstru”, scrie CTP.

Ca observație, jurnalistul amintește că, până în prezent, cel mai cunoscut rus pe plan mondial purtând numele liderului luptătorilor mercenari Wagner a fost fizicianul Ilia Prigojin, care a elaborat o teoremă celebră în termodinamică, iar o planetă îi poartă numele.

Rusia se află în mijlocul unui conflict intern, după ce fondatorul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat război conducerii militare a țării și a anunțat că a preluat controlul orașului Rostov pe Don, aflat la 1.000 de kilometri de Moscova – o escaladare dramatică a conflictului său cu Serghei Șoigu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

parpalache 24.06.2023, 20:28

Mda!CTP nu folosește nici un„epitet”când il „pomenește” pe Gorbaciov și nu„detaliaza” cine a fost„sponsorul”lui Elțyn ca„sa-i traga URSS-ul de sub picioare lui Gorbaciov”!Lasandu-ne sa ințelegem ca poate ei n-au fost„monștri”(din moment ce au desființat „programat” URSS și au dezarmat unilateral Rusia- scoțând-o definitiv din rândul marilor puteri)!Iar lui Putin nu-i va tragea nimeni altcineva„preșul”de sub picioare, decât... tot cei care i l-au pus!Dar cine i l-a pus?!Pai se știe ca Borys Elțyn,care și-a adus viceprimarul de la Sankt Petersburg!Dar lui Elțyn cine i l-a pus?!E,aici e aici!Dupa„ispravile”lui(mai sus pomenite),nici nu-i greu de„ghicit”!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.