Cristina Tunegaru, profesoara care a avut curajul să critice sistemul de învățământ, atacă din nou oficialii educației, după rezultatele la Evaluarea Națională. Dascălul care a plătit cu funcția curajul de a o contrazice pe primărița Gabriela Firea arată că nu notele de zece sunt caracteristice învățământului românesc, ci tot mai mulți copii care nu pot să ia nici măcar cinci, adică să scrie corect și să se exprime românește ori să facă socoteli simple la matematică. Cristina Tunegaru și-a pierdut postul de suplinitor la școala 95 din București, deşi luase examenul de titularizare cu 9.67.
Crstina Tunegaru a luat atitudine pe facebook, după publicarea rezultatelor la Evaluarea Națională, prezentate majoritar prin prisma notelor mari, arată bzv.ro.
"În loc să se împăuneze cu cifre despre promovarea Evaluării, Ministerul Educației ar trebui să admită dezastrul care se petrece sub ochii și îndrumarea a zeci de miniștri: abia jumătate dintre copiii României obțin media 5 la examen, adică abia jumătate dintre copii pot să citească, să scrie un text coerent și să facă socoteli simple.A venit vremea ca Ministerul să recunoască că este inapt, că pierde pe drum un număr extraordinar de mare de copii: 15% se pierd pe drum până în clasa a VIII-a, alții nu se înscriu la examen, rămân repetenți/corigenți sau iau note sub 5 la examen. Unde sunt acești copii, ce se întâmplă cu ei, cine răspunde pentru rezultatele lor?Ei nu sunt niște cifre anonime în statisticile specialiștilor în educație, sunt copii adevărați care, fără educație, au puține șanse la o viață decentă. O realitate care mă cutremură.” a scris Cristina Tunegaru.
Cristina Tunegaru este profesoara de limba română în vârstă de 30 de ani devenită celebră acum mai bine de un an după ce a „îndrăznit” să posteze pe pagina personală de Facebook un text în care atrăgea atenţia că elevii nu ar trebui să înveţe texte vechi de 150 de ani.
Ulterior, ea s-a revoltat după ce a fost anunțată că nu îşi poate păstra postul de suplinitor la şcoala 95, deşi luase examenul de Titularizare cu 9.67. Îndepărtarea ei de la catedră s-a produs la scurtă vreme după ce a contrazis-o pe Gabriela Firea, edilul Capitalei, în legătură cu o decizia de închidere a cursurilor pe perioada unor zile geroase de iarnă.