Cu toate că porneşte de la 226.000 de euro - preţ minim, care poate creşte considerabil, dacă se doreşte personalizarea maşinii sau se apelează la echipamente opţionale -, nu mai puţin de zece unităţi 458 Spider fuseseră comandate deja la finele lunii septembrie.
Interesant şi cât se poate de relevant pentru modul în care se fac anumite cheltuieli în ţara noastră este un fapt evidenţiat de revista Capital: toate cele zece Ferrari 458 Spider fuseseră arvunite înante ca producătorul să stabilească - sau măcar să comunice - preţul noului bolid!
Ferrari 458 Spider este animat de un V8 alimentat cu benzină de 4.5 litri - la fel ca 458 Italia - care dezvoltă 570 de cai-putere. Transmisia la puntea spate se face prin intermediul unei cutii de viteze cu dublu ambreiaj şi 7+1 trepte. Berlineta sprintează de la 0 la 100 km/h în numai 3,4 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 320 km/h.