Poliția franceză precizează că a primit nouă plângeri oficiale pentru suspiciune de fraudă, dar că prin această metodă au fost înșelate 48 de persoane, multe dintre ele fiind femei în vârstă de peste 90 de ani.

Potrivit polițiștilor din Strasbourg, bărbații își sunau victimele și le spuneau că există o infestare în cartierul lor, apoi mergeau la domiciliul persoanelor vizate, unde se dădeau drept oficiali din domeniul sănătății și foloseau spray-uri cu aerosoli pentru curățarea spațiului.

Înainte de a pleca, ei ofereau un unguent despre care spuneau că va ține insectele departe de pielea umană, dar care era, de fapt, o simplă cremă cu miros de eucalipt.

Pentru aceste „servicii”, cei doi le cereau victimelor să plătească sume cuprinse între 300 şi 2.100 de euro și acceptau doar plăţi cu cardul de credit.

Bărbații, care erau cunoscuți de poliție și pentru alte fraude, au fost puși sub supraveghere, apoi arestați și vor fi duși vineri în faţa instanţei, a anunţat poliţia din Bas-Rhin.

Franța s-a confruntat în ultimele luni cu problema răspândirii ploșnițelor, care au putut fi văzute inclusiv în sistemul de transport local din Paris, în trenurile de mare viteză și pe Aeroportul Charles de Gaulle.

Ploșnițele de pat, dispărute în mare parte în anii 1950, au reapărut în ultimele decenii și au devenit din ce în ce mai rezistente la tratamentele chimice.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

mica 08.12.2023, 14:01

Escrocii nu dispar niciodată. Cel mai des se specializează

Avatar comentarii

Bazilus 08.12.2023, 15:07

Au vazut o oportunitate si au profitat, dar i-au prins.

Avatar comentarii

Simona.T 08.12.2023, 16:42

escroci sunt peste tot, la fel si naivi

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.