Să ajungi la o şcoală de top nu e deloc lucru uşor. “Trebuie să înveţi constant, pe parcursul tuturor anilor de studiu, nu să te trezeşti înainte de examen că ai tone de cărţi de citit! Îngrăşatul porcului în ajun e un mit, care nu ţine niciodată dacă vrei să faci performanţă”, ne-a declarat Petru Aniculoesei, imediat după petrecerea de încheiere a cursurilor la Colegiul Ion Neculce, unde a încheiat gimnaziul. Este una din şcolile cotate ca fiind foarte bune din Capitală, de pe băncile căreia an de an ies elevi de elită. Este şi cazul lui Petru, care ştia, încă de atunci, cât este de pregătit şi că va ataca unul din cele mai bune licee din Bucureşti. Şi s-a ţinut de cuvânt! Cu media finală de 9,81 pe care a obţinut-o putea să intre oriunde, dar a ales cel mai bun liceu din ţară: Colegiul Naţional Sfântul Sava, unde cea mai mică medie de intrare a fost 9,77!
Jumătate dintre elevi au ales umanul
Potrivit Ministerului Educaţiei, 145.392 de absolvenţi ai claselor a VIII-a, reprezentând 99,65 la sută din totalul lor, au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal, luni, conform uneia dintre opţiunile exprimate pe fişele de admitere. Dintre aceştia, 74.849 (51,48%) au ales filiera teoretică, iar 70.543 (48,52%), filiera tehnologică.
Ieri au început înscrierile la ASE l Ce îşi doresc viitorii studenţi…
Absolvenţii de liceu care au încheiat bacalaureatul cu bine şi vor să facă şi studii superioare se pot înscrie, începând de ieri, la una din facultăţile Academiei de Studii Economice. Cele 11 facultăţi scot la concurs peste 5.000 de locuri, din care mai mult de jumătate fără taxă. Examenele sunt programate pentru perioada 22-25 iulie, vor fi grilă, iar rezultatele vor conta în proporţie de 70% la media finală de admitere, restul de 30% fiind media la examenul de bacalaureat. Reporterii ziarului Libertatea au stat de vorbă cu unii dintre candidaţi, pentru a afla ce planuri şi-au făcut.
“Vreau să fac o facultate care să mă ajute să mă umplu de bani. Voi da admitere în mai multe părţi, dar cel mai mult îmi doresc să intru la Economia Agroalimentară a Mediului”, ne-a declarat Beatrice Sandu (19 ani), din Ploieşti.
“Am ales să dau admiterea la Facultatea de Informatică Economică în limba engleză. Cred că e de viitor şi m-am pregătit asiduu să fiu acceptat aici. Voi da examen la matematică şi la economie, plus un test de competenţă la engleză ”, ne-a dezvăluit, la rândul lui, Vlad Drăghici (18 ani), din Bucureşti (foto stânga).