Ambasada Rusiei la Havana a mai transmis că transporturile de petrol și produse petroliere sunt planificate pentru viitorul apropiat, ca presupus „ajutor umanitar” pentru un regim care riscă să se prăbușească sub presiunea unei crize energetică severă.

Donald Trump, care duce o politică de izolare a regimului comunist din Cuba după arestarea principalului său aliat din America Latină, Nicolas Maduro, a avertizat cu sancțiuni țările care vor încerca să aprovizioneze insula cu combustibili.

Cuba nu a mai primit petrol de o lună, iar stocurile sale sunt aproape epuizate. Platforma de analiză a schimburilor comerciale Kpler estima la sfârșitul lunii ianurie că ar putea supraviețui fără importuri de combustibili cel mult 20 de zile, notează The Moscow Times.

Cuba a primit ultima dată petrol pe 9 ianuarie, din Mexic, care a înghețat între timp exporturile pe fondul avertismentelor lui Trump. Venezuela, al doilea cel mai mare furnizor de țiței al insulei, a oprit livrările după 3 ianuarie, când forțele speciale americane l-au capturat Nicolas Maduro.

Potrivit Izvestia, Rusia a livrat ultima dată petrol Cubei în februarie anul trecut. Rusia a trimis atunci 100.000 de tone de țiței în schimbul unui împrumut de 60 de milioane de dolari.

În opinia lui Igor Iușkov, analist la Fondul Național de Securitate Energetică, Rusia se va expune unor costuri economice și politice dacă va livra petrol Cubei. Analistul a subliniat că orice sprijin pentru insulă riscă să înrăutățească relațiile cu administrația Trump, care ar putea încerca să sechestreze din nou petroliere din flota-fantomă a Rusiei, așa cum s-a întâmplat luna trecută. Iușkov a remarcat totodată că Rusia se confruntă cu un deficit bugetar record care nu-i permite să livreze pur și simplu petrol Cubei.

În cazul căderii regimului comunist de la Havana, Kremlinul ar pierde ultimul aliat al său din coasta Statelor Unite.

La câteva zile după arestarea lui Maduro, Donald Trump a estimat că regimul de la Havana este „gata să cadă” și i-a cerut să negocieze cu Statele Unite. Potrivit unei surse din administrația Trump citate de Politico, strategii de la Casa Albă sunt de părere că regimul comunist cubanez instaurat în 1959 își va găsi „sută la sută” sfârșitul în acest an.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.