Mai exact, un document făcut public de Asociația Pro Infrastructura, semnat de către directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, arată că în toamna anului trecut italienii au depus o cerere de arbitraj la CCI Paris cerând suplimentar 120,27 milioane lei, în condițiile în care valoarea totală a contractului a fost de 604,79 milioane lei, potrivit Digi24.ro.

Care sunt acuzele firmei italiene? Salini Impregilo susține că a înregistrat cheltuieli suplimentare în urma unor întârzieri de care se fac vinovate autoritățile române. Întârzierile privesc dreptul de acces pe șantier și au fost cauzate fie de modificările la proiect solicitate de CNADNR, fie de alunecările imprevizibile de pământ și de condiții meteo nefavorabile.

Italienii au adresat însă mai multe cereri și Comisiei de Adjudecare a Disputelor (CAD) din România, anterior deschiderii dosarului de la ICC Paris. În România italienii au avut pretenții incredibile. Ei au cerut o prelungire a termenului contractului cu o perioadă cuprinsă între 562 de zile și 1.244 de zile și o majorare a valorilor contractuale, cuprinsă între 120 și 365 milioane lei, în funcție de acceptul CNADNR de a semna un act adițional la contract. În prima sa decizie, Ștefan Ciobotarenco, arbitrul CAD, a acceptat italienilor o majorare de 26,5 milioane lei și o extindere minimă a termenului contractului.

Jurnalistă din redacția Emiliei Șercan către Digi 24, Realitatea și RTV: „Sunteți niște slugi ale politicienilor”
Recomandări
Jurnalistă din redacția Emiliei Șercan către Digi 24, Realitatea și RTV: „Sunteți niște slugi ale politicienilor”

Arbitrul CAD a mai constatat refuzul CNADNR de a pune în aplicare decizia comisiei și a afirmat că acest caz este de competența ICC Paris. Deciziile acestei instanțe se iau însă greu, după ani de zile de dezbateri. Un deznodământ privind cererea Salini Impregilo nu va avea loc prea curând.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Despărțire neașteptată în lumea mondenă din România. „A fost o perioadă în care voiam să fug de acasă!”
GSP.RO
Despărțire neașteptată în lumea mondenă din România. „A fost o perioadă în care voiam să fug de acasă!”
ȘOC! Arma care poate distruge Rusia într-o singură zi. Este cea mai mare teamă a lui Putin în război
Playtech.ro
ȘOC! Arma care poate distruge Rusia într-o singură zi. Este cea mai mare teamă a lui Putin în război
Nu ne vizităm, nu mâncâm împreună, nici măcar prieteni nu suntem... Toată lumea credea că Stela Popescu și Alexandru Arșinel erau apropiați, dar ce-a spus actrița înainte să moară i-a lăsat mască pe toți
Viva.ro

"Acum se va juca printre stele". Sfârşit tragic pentru o fetiţă de 2 ani. Copila a murit în spital, după un presupus atac al unui tânăr britanic
Observatornews.ro
"Acum se va juca printre stele". Sfârşit tragic pentru o fetiţă de 2 ani. Copila a murit în spital, după un presupus atac al unui tânăr britanic
Diana Şoşoacă nu a fost lăsată să vorbească la mitingul AUR. Senatoarea a strigat după jandarmi să o apere VIDEO
Știrileprotv.ro
Diana Şoşoacă nu a fost lăsată să vorbească la mitingul AUR. Senatoarea a strigat după jandarmi să o apere VIDEO
Un cuplu a cumpărat o casă fară s-o viziteze înainte și a găsit în baie o ușă secretă. Bărbatul a trăit un șoc, ce se afla în camera ascunsă
FANATIK.RO
Un cuplu a cumpărat o casă fară s-o viziteze înainte și a găsit în baie o ușă secretă. Bărbatul a trăit un șoc, ce se afla în camera ascunsă
Un mexican a ajuns pentru prima oară în Voluntari. Ce impresii a trimis la el acasă: ”Poate oamenii nu înţeleg”
Orangesport.ro
Un mexican a ajuns pentru prima oară în Voluntari. Ce impresii a trimis la el acasă: ”Poate oamenii nu înţeleg”
Horoscop 3 octombrie 2022. Gemenii ar putea profita de agitația din jur, ca să se ocupe de ceea ce e cu adevărat urgent și important
HOROSCOP
Horoscop 3 octombrie 2022. Gemenii ar putea profita de agitația din jur, ca să se ocupe de ceea ce e cu adevărat urgent și important
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase