Cum a ajuns pe lista din Europa a celor mai căutaţi infractori Ioan Grad, zis Kunta, după ce procurorii români l-au trimis la spovedit!

Comentează
Arhiva foto

Românul Ioan Grad este azi în fruntea listei celor mai căutaţi infractori din Europa. A fost condamnat la 10 de închisoare pentru că în 2003, împreună cu Crăcană, a răpit şi a violat două adolescente în Vişeu de Sus. Dar Kunta, cel pe care azi toată poliţia din Europa îl caută, ca-n povestea celor zece înţelepţi ce se chinuie să scoată piatra din lac, a fost scăpat printre degete, de mai multe ori, de magistraţii de la noi.

August 2008. Ioan Grad şi Olimpiu Crăcană stau spăşiţi în faţa procurorului. Crăcană e la bustul gol, aşa cum a fost ”săltat” de poliţie, iar burta i se revarsă peste bermude. Magistratul, flancat de ”mascaţii” care i-au adus pe cei doi în biroul lui, începe să pună întrebările. Teoretic, la finalul audierilor, el va cere mandat de arestare preventivă, sunt convinși poliţiştii care l-au adus pe interlop.

Dar dialogul dintre procuror şi infractori derapează de la calea juridică pe o câmpie mistică. Secvenţele sunt suprarealiste. Unul dintre poliţişti scoate telefonul şi filmează.

Procuror: ”Mergeţi la preot să faceţi jurământ şi s-a terminat povestea”

Iată cum s-a derulat, în 2008, ”audierea” lui Kunta, cel care azi e unul dintre cei mai căutaţi infractori din Europa:

Procuror: Promiteţi că nu se mai întâmplă? Cum promiteţi? Ia să văd!

Infractori: Promitem, domnule prim-procuror.

Procuror: Cum?

Infractori: Jurăm.

Procuror: Pe ce?

Infractori: Pe preot, pe Biblie.

Procuror: Şi în faţa mea... Altfel, nu mai veniţi cu lucruri d’astea.

Infractori: Domnule procuror, dacă vreodată se mai întâmplă...

Procuror: La puşcărie...

Infractori: La puşcărie.

Procuror: Cea mai grea (pedeapsă). Câţi ani de puşcărie?

Infractori: Câţi doriţi dumneavoastră. Maxim. Pe cât jurăm, pe atât o să mergem.

Procuror: 5 ani.

Infractori: 5 ani...

Procuror: Bun, puteţi merge acasă.

Imaginile au fost difuzate de Realitatea TV în decembrie 2008 şi au rămas pe internet.

În loc de urmărirea penală, procurorul i-a pus să jure la biserică

Vasile Pop, pe atunci prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, îi sfătuia pe Kunta şi Crăcană: ”Nu ieşiţi seara asta pe stradă. Mâine dimineaţă, la prima oră, nu ştiu dacă vă acceptă preotul, sau mai pe seară, la noapte, când mergeţi, să faceţi jurământ şi s-a terminat povestea.”

La final, procurorul le comunică şi poliţiştilor soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP): ”Dragii mei, părerea mea este aceasta: să meargă acasă, unde îi aşteaptă familiile”. Iar drept pedeapsă, el îi pune pe cei doi infractori să le ceară poliţiştilor ”scuze, în genunchi”.

Dar scuzele n-au ţinut. Exasperaţi de practicile ”procurorului NUP”, poliţiştii au făcut imaginile publice. Iar cazul a ajuns în atenţia Parchetului General, care a descoperit că cei doi bărbaţi trimişi la biserică de procuror fuseseră reclamaţi în 2003, pentru că au sechestrat şi au violat două adolescente.

Răpite cu maşina din oraş, în plină zi

S-a întâmplat în august 2003, în centrul oraşului Vişeu de Sus. Ioana* avea 14 ani, iar Maria* - 15 ani și 9 luni. Era vacanţa de vară, iar fetele ieşiseră împreună la o terasă de lângă parc. Acolo se aflau şi Kunta, şi Crăcană, care au venit şi s-au aşezat la masa lor.

Kunta avea atunci 39 de ani, iar camaradul lui la nelegiuiri, 26 de ani. Când fetele s-au ridicat să plece, cei doi le-au prins de mână şi le-au ameninţat, cerându-le să rămână.

<strong>Le-au comandat lichior şi le-au obligat să-l bea, apoi au dus victimele într-o maşină, au blocat ușile și au mers într-o casă izolată de la marginea oraşului. Aici, Ioana şi Maria au fost obligate să bea în continuare, deşi ele refuzau, spunând că le este rău.  </strong><br>

Ioan Grad, zis Kunta

Când au fost duse la etajul casei, fetele au încercat să fugă, sărind de la balcon, dar Kunta şi Crăcană le-au prins şi le-au oprit. Apoi au mers cu ele în camere separate şi le-au violat. După 4-5 ore, agresorii au adus victimele înapoi, în oraş, şi, ameninţându-le că dacă spun ceva, toată familia lor o să sufere, le-au lăsat să plece.

Kunta şi Crăcană erau cunoscuţi în Vişeu de Sus ca fiind nişte indivizi deosebit de periculoşi, iar fetelor le-a fost frică şi au tăcut. Până în noiembrie 2003, când Ioana a fost atacată din nou.

Victimele reclamă, dar violatorii rămân în libertate

Trecuseră trei luni de la viol. Într-o seară, Ioana a mers la o discotecă din oraş, împreună cu vărul ei. La un moment dat, fata a ieşit afară, iar Crăcană, aflat în zonă, a imobilizat-o şi a încercat să o bage cu forţa în maşina lui. Fata a strigat, iar în ajutorul ei au sărit mai mulţi bărbaţi, obligându-l pe agresor să o lase în pace și să plece.

Aflând ce s-a întâmplat, vărul Ioanei a început să-i pună întrebări şi aşa a aflat că ea fusese violată de acel bărbat. A anunţat-o imediat pe mama Ioanei, iar aceasta a vorbit şi cu mama Mariei. Împreună, cele două femei au mers la poliţie, unde au depus plângere.

În cursul lunii noiembrie 2003, autoritățile judiciare au fost sesizate despre faptele comise de inculpații Crăcană Dinu Olimpiu și Grad Ioan în august 2003 și de inculpatul Crăcană Dinu Olimpiu în noiembrie 2003.

Decizia nr. 3378/2012 a ÎCCJ:

Dar cei doi violatori nu au păţit nimic. Mai târziu, Crăcană a fost trimis în judecată pentru că a fost depistat conducând fără permis şi a luat un an cu suspendare.

În mai 2004, el a fost prins în timp ce primea 150 de euro de la o persoană pe care o şantajase şi a fost condamnat la 3 luni de închisoare, dar la pedeapsa asta s-a adăugat şi cea cu suspendare. N-a executat tot, a fost liberat condiţionat în martie 2005.

Femeie agresată în timpul vizitei premierului

După ce a fost pus în libertate, Crăcană şi-a continuat traseul infracţional alături de Kunta. În dimineaţa zilei de 14 august 2008, cei doi au mers la o pizzerie din oraș, ca să bea.

Când pe lângă masa lor a trecut Corina*, o angajată a acelui local, Crăcană a prins-o de mână şi a întrebat-o de ce nu îi servește ea. ”E ziua mea liberă”, i-a răspuns femeia, dar cei doi au imobilizat-o şi au tras-o între ei, pe un colțar.

Când ea a început să plângă şi i-a cerut ospătarului să-l cheme pe șeful localului, Crăcană s-a enervat, a strâns-o de gât și a aplecat-o sub masă, spunându-i lui Kunta să se descheie la pantaloni, pentru sex oral.

Atunci, în local a intrat prietenul Corinei, care a încercat să o scoată pe femeie dintre cei doi, dar a fost bruscat, iar Crăcană a vrut să dea în el cu un scaun. Disperat, bărbatul a fugit după ajutor şi s-a oprit la primul echipaj de poliţie de pe stradă. Erau doi agenţi care dirijau circulaţia, pentru că în oraş se afla, în vizită oficială, Tăriceanu, premierul de atunci al României.

Au atacat poliţia în intersecţie, când premierul Tăriceanu era în vizită în oraș!

Unul dintre poliţişti a mers la pizzerie şi le-a cerut celor doi să o lase pe femeie să plece. ”E verișoara mea”, a minţit poliţistul, pentru a fi mai convingător, dar Kunta şi Crăcană au început să-l înjure.

Când poliţistul a reuşit să o scoată pe femeie dintre cei doi, agresorii au început să-l ameninţe, iar Crăcană i-a zis că din cauza lui a mers la închisoare.

Agentul nu l-a băgat în seamă, a ieşit din pizzerie şi s-a întors în intersecţie, lângă colegul lui.

La scurt timp, în zonă au apărut şi Kunta cu Crăcană, care i-au atacat pe cei doi poliţişti. Încercau să-i lovească cu pumnii şi-i ameninţau cu moartea, sub privirele stupefiate ale trecătorilor.

<strong>Agenţii au cerut ajutor prin stație, însă nici ceilalţi doi colegi ai lor care au ajuns la faţa locului n-au reuşit să-i calmeze pe agresori. Circulaţia maşinilor a fost blocată un sfert de oră, în plină vizită a premierului.</strong><br>

Crăcană şi Kunta au părăsit intersecţia de bunăvoie şi s-au retras în pizzerie, unde au continuat să facă scandal. Acolo a fost trimis un alt poliţist, pe care Crăcană l-a întâmpinat cu un aparat electroșoc. Şi el, şi Kunta au refuzat să meargă la poliţie și au plecat la un hotel, de unde, la scurt timp, au fost săltați de ”mascaţii” de la S.P.I.R.

Procuror: “A fost o conduită oarecum necorespunzătoare”

Imaginile în care procurorul le cere lui Crăcană şi Kunta să meargă acasă şi apoi să facă jurământ la biserică sunt filmate chiar atunci, în ziua când ei au terorizat o femeie şi au agresat cinci poliţişti.

Prim-procurorul Vasile Pop, numit de presa locală ”procurorul NUP”, ”Tătuca” sau ”procurorul Evanghelie”, i-a lăsat liberi pe cei doi. ”N-au fost loviţi poliţiştii. N-a fost un ultraj. A fost o conduită oarecum necorespunzătoare, pentru care Crăcană a fost sancţionat contravenţional (n.r. - cu amendă)”, a explicat Pop la Realitatea TV.

Procurorul le ceruse infractorilor să-şi ceară ”scuze în genunchi” de la poliţiştii agresaţi de ei.

Arestaţi şi puşi în libertate după 10 luni

Picătura care a umplut paharul a venit un pic mai târziu, în octombrie 2008. Aflându-se într-un han din Ocna Șugatag, Crăcană şi Kunta au lovit un bărbat cu pumnii și cu picioarele. La scurt timp însă, victima s-a împăcat cu agresorii, care au fost scoşi de sub urmărire penală.

Când părea că nimeni, niciodată, n-o să-i poată face pe cei doi să plătească pentru faptele lor, a devenit publică filmarea din biroul ”procurorului NUP”, iar cazul a ajuns în atenţia Parchetului General.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș au verificat toată activitatea infracţională a lui Crăcană şi Kunta, iar la 12 februarie 2009 au cerut şi au obţinut arestarea lor preventivă.

<strong>În aprilie 2009, ei fost trimişi în judecată pentru viol, lipsire de libertate, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, iar în septembrie 2009, dosarul a fost mutat la Tribunalul pentru minori și familie Brașov. </strong><br>

Iar la 23 decembrie 2009, în mod surprinzător, judecătorii braşoveni i-au pus în libertate pe Crăcană şi pe Kunta. Mai mult, în mai 2010, în plin proces pentru acuzaţiile de viol şi lipsire de libertate, Curtea de Apel Braşov le-a impus celor doi, ca măsură preventivă, doar obligaţia de a nu părăsi țara.

Numele acestor judecători nu mai pot fi aflate, pentru că a trecut un deceniu de atunci, iar dosarele au dispărut de pe portalul instanţelor.

Epopeea lui Kunta interlopilor a continuat.

Condamnarea, după 9 ani de la viol

La 21 ianuarie 2011, Tribunalul pentru minori și familie Brașov l-a condamnat pe Olimpiu Crăcană la 12 ani de închisoare, iar pe Ioan Grad - la 10 de închisoare. Victima care avea 14 ani când a fost violată a cerut daune, dar instanţa i-a respins acțiunea civilă, ”ca fiind tardiv introdusă”.

Decizia a fost atacată de inculpaţi, dar şi de procurorii care au cerut pedepse mai mari. Dar la 14 februarie 2012, Curtea de Apel Brașov a menţinut sentinţa tribunalului. Împotriva deciziei au făcut recurs procurorii şi inculpaţii care cereau achitarea, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe a decis acelaşi cuantum al pedepselor.

La 22 octombrie 2012 au fost emise mandatele de executate a pedepsei cu închisoarea pentru Crăcană şi Grad, dar ultimul deja dispăruse fără urmă.

Procurorul NUP e avocat, iar Crăcană - liberat condiţionat

În 2008, imediat după ce au apărut la TV imaginile cu el, prim-procurorul Vasile Pop a făcut cerere de pensionare. Avea 59 de ani, din care 36 petrecuţi în magistratură. Fără a-l sancţiona în vreun fel, CSM i-a aprobat cererea în ianuarie 2009, iar o lună mai târziu, preşedintele României a semnat decretul de pensionare.

Vasile Pop s-a înscris în Baroul Maramureş şi este acum avocat.

Olimpiu Crăcană a ajuns în spatele gratiilor şi ar fi trebuit să se elibereze la termen în noiembrie 2022. Dar anul acesta, în mai, Judecătoria Baia Mare a admis liberarea lui condiţionată, pentru că ”are fracția îndeplinită” şi chiar procurorul de şedinţă a pus concluzii de admitere.

Pe Ioan Grad, zis Kunta, Poliţia Română îl caută de 8 ani şi speră să-l găsească acum, după ce el a fost pus pe lista ”Europe’s Most Wanted”.

Kunta are 56 de ani, ochi albaştri, circa 1,90 m înălţime şi constituţie corpolentă.

* Vom proteja identitatea victimelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!