Cum am ajuns să semănăm cu Ucraina? Când Jandarmeria a fost ca pe Maidan. Reporterul Răzvan Luțac a fost prezent la Kiev înfruntările din 2013-2014 și la evenimentele de azi noapte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Reporterul Răzvan Luțac a fost prezent la Kiev înfruntările din 2013-2014 și la evenimentele de azi noapte. El amintește cum au fost desființate trupele speciale din cauza abuzurilor.
M-am gândit toată noaptea dacă merită comparația.
Așa am adormit, greu, la 8 dimineața.
Concluzia somnului cu soare-n pleoape a fost că da. Pentru că trebuie să delimităm contextul și consecințele de acțiunea în sine a Jandarmeriei.
Iar comparația este cu Berkutul ucrainean în zilele Maidanului.
Am văzut Berkutul, "țestoasele" din vecini, când am fost la Kiev la începutul Revoluției din 2013-2014.
Eram observator la realegeri parlamentare în Ucraina.
Maidanul din acele zile mirosea frumos. Un festival cu sute de mii de oameni, uneori chiar un milion, care protestează într-un cadru bine delimitat, chiar în centrul capitalei Ucrainei.
În ziua în care am ajuns în piață, lumea ne avertiza să stăm liniștiți la hotel, chiar dacă pe scena de pe Maidan urca Okean Elzy.
"Vă dăm noi CD, rămâneți aici!", dădeau ei, protectori, din mâini.
Okean Elzy era cea mai în vogă trupă rock ucraineană. Fondată la Lvov, puternic centru naționalist.
"Aveți grijă, Titușki provoacă și Berkutul se bagă!", ne ziceau gazdele.
Să explicăm în dicționar ucrainean.
Titușki e un fel de clan al sportivilor, denumit după liderul Vadin Titușko, un fost sportiv de performanță care coordona grupuri de provocatori și agitatori plătiți de administrația Ianukovici, președintele țării.
Berkut erau trupele speciale ucrainene.
Schema descrisă de gazde era simplă. Titușki se iau de oameni, Berkutul intervine în forță și atacă tot ce poate în raza vizuală.
Asta a fost în primele zile, cele pe care le-am prins în vecini. În Ucraina, țara tatălui meu și a bunicilor.
Am urmărit situația și după ce-am revenit în țară. Citeam știri despre excesele Berkutului.
Iată, de exemplu, ce se întâmplase pe 30 noiembrie.
Cu două săptămâni înainte să ajung eu, când era lume puțină în piața Independenței, Berkut a acționat în forță pentru a dispersa lumea. De videouri e plin YouTube-ul.
Aseară, Jandarmeria României, țara unde m-am născut, am învățat și profesez ca ziarist, a dat cu gaze lacrimogene încă de la ora 16:00, când în piață erau sute de oameni.
Nu mii, nu zeci de mii – doar sute.
Apoi, excesul și, practic, protejarea grupurilor violente, nedelimitarea lor și riposta față de toți protestatarii, inclusiv față de majoritatea pașnică.
Sunt zeci de imagini de-aseară în care jandarmii atacă oameni care ridică mâinile în semn de noncombat.
E un gest împământenit de predare, capitulare, renunțare. E gestul studiat de antropologi, al mâinii care spune de mii de ani "nu am nici o armă, nu sunt un pericol pentru tine".
Alte imagini arată jandarmi care stropesc, parcă, oamenii cu Raid ca pe țânțarii intrați prin gaura plasei de după geam.
Un search "Berkut -Maidan december 2013" arată imagini asemănătoare.
Și, repet, m-am gândit dacă nu cumva comparația mea e exagerată.
O fac tocmai pentru că nu suntem în acea situație și nu ar trebui să ajungem vreodată!
Suntem în UE, iar țara mea e invidiată de rudele mele de dincolo de granița împădurită dintre România și Ucraina.
Berkut a fost desfințată, în 2014, ca forță de ordine, după aceste excese.
Jandameria română trebuie să revină la ceea ce începuse dă devină: o forță în slujba cetățenilor.
Pentru asta nu e nevoie să fie desfințată nici ea, dar nici protestele pașnice. Ele coexistă, nu suntem pe maidan.
