Cum arăta copilăria acum 200 de ani: băieții intrau în ucenicie la meșteșugar chiar și la 7 ani, la pension fetele învățau să fie mame și soții
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Acum câteva secole, copiii aveau prea puțin timp să se joace, a povestit în cadrul unui curs istoricul Adrian Majuru, autorul cărții „Copilăria la români. 1850-2050”. Într-o vreme în care nici măcar școala primară nu era obligatorie, unii copii începeau să muncească încă de la 7 ani, iar cei născuți în afara familiei erau privați de anumite drepturi, scrie publicația Școala 9.
Cuprins:
Istoricul Adrian Majuru le-a vorbit studenților de la Litere din București despre cele mai importante aspecte din viața copiilor care au crescut în secolele XIX și XX. În Biblioteca instituției, mobilată cu lemn masiv, mutată în sediul actual în perioada interbelică, a ținut un curs deschis publicului, pornind de la una dintre cărțile lui, „Copilăria la români. 1850 – 2050”.
Majuru le-a explicat studenților că până pe la 1850 majoratul era abia la 21 de ani. Așadar, o vârstă destul de apropiată de a celor prezenți în sală.
Cu pași mici, la jumătatea secolului XIX societatea românească începea să se schimbe. Printr-o lege din 1864, dată în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a introdus învățământul primar obligatoriu și gratuit. Încă de atunci s-a conturat, însă, o prăpastie mare între școlile din rural, care aveau, de pildă, mai puțini profesori, și cele din urban, cu mai multe resurse.
În 1859 avusese loc Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, iar cu câțiva ani în urmă se desființaseră iobăgia – dependența țăranilor de boierii pentru care trudeau – și sclavia la care erau supuși romii de secole. Documentarea istoricului cuprinde însă doar situația copiilor românilor, nu și a celor din minoritățile etnice.
„Copilul întunecat”
„Când Codul Civil al lui Cuza a încercat să elimine prejudecățile, în România au fost confruntări agresive cu ideea că un «copil din flori» ar fi egal din punct de vedere legitim cu unul născut într-o familie”, le-a povestit Adrian Majuru studenților. „Foarte greu s-a acceptat”.
Înainte de perioada modernă, care a început în România după 1820, copilul considerat „născut din flori” era cel din afara căsătoriei sau cu tată necunoscut. Societatea îl vedea drept un „copil întunecat”, a mai explicat istoricul. „Era situația cea mai complicată cu care putea să se întâlnească o tânără mamă într-o bună parte din istoria noastră”, a mai spus acesta.
În schimb, așa-numitul copil nelegitim putea locui în casa familiei tatălui în anumite condiții. În caz că soția lui nu putea să rămână însărcinată, legea îi permitea bărbatului să aibă o însoțitoare, numită maștehă. Iar soția trebuia să o accepte.
În general, dacă erai fată, porneai în viață cu o mulțime de dezavantaje. Până la Cuza, divorțul, de pildă, avea loc doar dacă bărbații și-l doreau. „El îi putea cere mitropolitului dreptul de a se despărți. Ea nu se putea despărți decât dacă dovedea în fața judecătorului că viața era atât de grea și că era atât de des bătută, încât nu putea vorbi în fața judecătorului. Era cercetată fizic”, a explicat Adrian Majuru.
Judecătorii puteau să oblige părinții să-și lase copiii în meseriile dorite
Odată cu legea lui Cuza, a subliniat istoricul, părinții au fost obligați să își trimită copiii la școală ca să termine cel puțin patru clase, dar și copiii erau obligați să-i îngrijească pe părinții lor la bătrânețe.
Ce se întâmpla dacă părinții îți plăteau școala după clasa a IV-a ca să practici apoi meseria preferată de ei? „Aveai dreptul să dai părintele în judecată, să îl oblige judecătorul să te lase să faci ucenicia în meseria dorită”, a explicat istoricul. Tot apelând la un judecător, băieții din familii înstărite își puteau lua partea cuvenită din averea familiei și să urmeze școala pe care o voiau.
Înainte de noua lege a educației, băieții care urmau să învețe o meserie intrau în ucenicie la meșteșugar chiar și la 7 ani și ieșeau la 21, la majorat, a mai spus istoricul. Tatăl lor încheia un contract cu meșteșugarul, care îi găzduia și le oferea hrană și haine.
Fetele din familiile care își permiteau să le plătească o formă de educație învățau și ele după clasa a IV-a, dar la pension. Acolo descopereau cum să fie mame și soții. Studiau, de pildă, istorie și limbi străine, dar și cum se servește masa și croitorie.
„Nu prea aveai copilărie până la 1918”, a subliniat Majuru.
Eliade, printre copiii care și-au câștigat independența față de părinți
În 1918, s-a încheiat Primul Război Mondial și lumea trecea printr-o nouă schimbare majoră. Dincolo de pierderile de vieți și costurile financiare, fetele și femeile au câștigat încredere în forțele lor. Cât bărbații din familia lor au luptat pe front, ele au descoperit că se pot descurca cu treburile din gospodărie, ba chiar să lucreze ca să se întrețină.
La scurt timp după război, tinerele s-au îndreptat spre studiile superioare și au urmat Litere, Medicină, dar și facultăți de științe exacte.
„Loisir-ul didactic”, cum îl numește istoricul, era, de asemenea, în programul liceenilor atunci – liceele de fete și cele de băieți avea activități împreună.
În plus, adolescenții au început să iasă în oraș fără să fie însoțiți de părinți. Uneori, se duceau și în excursii la munte sau la mare. Printre acești tineri independenți se număra scriitorul și istoricul religiilor Mircea Eliade.
Continuarea, pe Școala 9.
