Cum arată Parcul Copou din Vaslui după ce a fost lovit de o furtună violentă. Copaci de 10 metri înălțime, smulși din rădăcină 

 8 comentarii
Arhiva foto

Parcul Copou din Vaslui, inclus în topul celor mai frumoase grădini publice din România, a fost răvășit de furtuna violentă care s-a abătut în noaptea de marți, 25 spre 26 iulie, în zonă. Copaci înalți de aproape zece metri au fost smulși din rădăcină și puși la pământ, unul dintre ei s-a prăbușit peste un restaurant.

Pentru vasluieni, Parcul Copou este o emblemă a orașului și motiv de mândrie după ce a fost inclus de internauți în topul celor mai frumoase grădini publice din România. Parcul în care anual se investesc sume consistente de la bugetul local a fost măturat de vijelia care a lovit municipiul Vaslui marți noapte.

Miercuri, la primele ore ale dimineții, imaginea parcului era dezolantă, aleile fiind acoperite de crengi și copaci rupți.

„Nu am mai pomenit așa ceva de când suntem noi la Goscom”, ne spune unul dintre angajații societății de salubritate, în timp ce încarcă crengile rupte într-o remorcă. De la primele ore ale dimineții, zeci de muncitori de la Spații Verzi intervin pentru degajarea aleilor. Cinci dintre arborii mari au fost pur și simplu smulși din rădăcină. Pe lângă aceștia, mulți copaci au fost rupți de vântul care a bătut cu peste 100 de kilometri la oră.

Unul dintre teii vechi de zeci de ani s-a prăbușit peste restaurantul situat la intrarea în parc. Este singurul care a făcut și pagube materiale.

„Tot parcul este afectat. Sunt rupți copaci sau ramuri mari peste tot. Strângem și încercăm să curățăm totul cât mai repede”, ne spune un alt angajat de la Spații Verzi.

Deținuții au dat o mână de ajutor

Curățarea parcului care se întinde pe o suprafață de aproape zece hectare este dificilă din cauza numărului mare de crengi rupte.

Cum pagube s-au înregistrat în tot orașul, nu numai în Parcul Copou, reprezentanții municipalității au solicitat și sprijinul Penitenciarului Vaslui. În baza contractului de colaborare existent între cele două instituții, au trimis mai mulți deținuți pentru a pune umărul la muncă. O parte dintre ei au ajuns în Parcul Copou. Deținuții, supravegheați discret de agenți, muncesc cot la cot cu angajații de la Spații Verzi.

Furtuna de marți spre miercuri a durat în jur de 15 minute, suficient însă pentru a lăsa pagube serioase. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui au precizat că au fost solicitați să intervină în cursul nopții în șase localități.

Avertizările de vreme extremă continuă însă. Meteorologii au emis cod portocaliu și galben de furtuni în mai mult de jumătate din țară, începând de astăzi, ora 10:00, şi până joi, ora 2:00. În Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, anunţă ANM.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    Silvia06 26.07.2023, 18:33

    Doamne fereste

  • Avatar comentarii

    Anys 26.07.2023, 18:44

    Doamne ferește

  • Avatar comentarii

    Any0205 26.07.2023, 20:05

    Doamne ferește!

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 26.07.2023, 20:21

    Sunt pagube uriase dar bine ca nu sunt pierderi de vieti omenesti

  • Avatar comentarii

    mica 26.07.2023, 22:27

    Uau.

ALTE ȘTIRI
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
16:08
„Inteligența artificială ne poate ucide pe toți până în 2030”: Avertismentul sumbru al unui cercetător Anthropic
16:05
Alegeri anticipate în Serbia pe 25 octombrie, anunță Aleksandar Vučić: Parlamentul a fost dizolvat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală