Cum îi cataloghează fostul președinte Băsescu pe actualii guvernanți: Proști ca noaptea și slabi de minte

Comentează

Fostul președinte Traian Băsescu este foarte nemulțumit de măsurile fiscale adoptate de actuala conducere. Deciziile din domeniul fiscal l-au determinat pe Băsescu să îi catalogheze pe guvernanți folosind epitete precum ”proști ca noaptea” sau ”slabi de minte”, iar măsurile sunt, în viziunea lui Băsescu, ”niște prostii care arată și incapacitatea intelectuală”.

Cuvinte deloc măgulitoare ale fostului președinte al României Traian Băsescu la adresa actualilor guvernanți. Fostul șef de stat pare foarte iritat de măsurile fiscale adoptate de majoritatea PSD-ALDE, precum formularul 600 sau prevederile legate de legislația muncii.

”Proști ca noaptea, ce să spun? Dacă nu s-au putut gândi că acest formular 600 creează probleme, iar renunțarea la el creează probleme mai mari”, spune Traian Băsescu despre deciziile guvernanților privind formularul 600, care i-a derutat nespus pe cei cu profesii liberale.

Și măsura prin care românii care lucrează doar patru ore pe zi trebuie să plătească taxe la nivelul unui salariu întreg l-a nemulțumit pe fostul șef de stat. Băsescu a ajuns astfel la conclusia că legea salarizării e plină de „prostii”.

”Mai au și alte prostii pe care le văd acuma la intrarea în vigoare a legii salarizării. Au pus agenții economici să plătească integral CAS și asigurările  de sănătate pentru cei care lucrau part time. E în regulă, s-au plătit, numai că în România sunt mulți oameni care au un serviciu de bază, de opt ore și mai au  încă patru ore din altă parte. Acum li se încasează la cei cu part time integral contribuțiile și pentru pensii și pentru sănătate, deși el primește doar jumătate din salariu, deci niște prostii care arată și incapacitatea intelectuală, o spun cinstit”, adaugă Traian Băsescu.

Acesta a făcut previziuni sumbre legate de efectele măsurilor privind split TVA. Atât de pesimist este fostul șef de stat încât concluzionează: ” Sunt oameni slabi de minte care….nu vă spun de alte efecte ale acestor trăznăi. Stați să vedem efectul lui split TVA, că se vor încurca și cu ăla”.

Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. UE – bancomatul grosolan pentru politicosul Meleșcanu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
15:50
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Blocul C.A.M. din Piața Lahovary
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
MONDEN
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
Nattasha și Bianca - la bonfire
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
18:15
După mai mult de 1000 de ani, rămășițele țarului Samuil al Bulgariei au fost aduse „acasă” din Grecia: „Acord istoric”
18:09
Finlanda construiește o centrală nucleară subterană în mijlocul capitalei Helsinki, la 2 kilometri de Parlament: va încălzi întreg orașul
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale