Cum încearcă Dănuț Lupu să scape de al treilea dosar pentru șofat fără permis. Avocat: „Era pe trotuar la momentul depistării”

 11 comentarii
Arhiva foto

Fostul internațional Dănuț Lupu încearcă să scape de al treilea dosar penal pentru șofat pe drumurile publice fără permis de conducere, la câteva luni de la eliberarea condiționată din pușcărie, unde a fost trimis anul trecut pentru fapte similare. Dănuț Lupu susține că polițiștii l-au filmat când se afla pe trotuar, nu la volan, astfel că nu pot dovedi că el șofa ilegal pe data de 18 iunie 2022. De asemenea, apărarea invocă așa-zise „practici neloiale” ale procurorilor, care i-ar fi audiat pe soția dinamovistului, Mihaela Lupu, și pe prietenul acestuia, Teodor Eremia, fără a le respecta drepturile procesuale.

Pe data de 8 aprilie 2024, un judecător de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 3 a confirmat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea judecății lui Dănuț Lupu pentru conducere a unui autovehicul fără permis și pentru instigare la mărturie mincinoasă.

În același dosar mai sunt vizați Mihaela Daniela Lupu (soția fotbalistului) și Teodor Daniel Eremia (un apropiat al acestuia), ambii pentru mărturie mincinoasă.

Această hotărâre a Judecătoriei Sectorului 3 a fost contestată de Dănuț Lupu și de soția acestuia pe rolul Tribunalului București, unde următorul termen de judecată a fost fixat pe data de 5 septembrie 2024.

Fostul mijlocaș Dănuț Lupu a fost prins de trei ori la volan, deși avea permisul de conducere anulat încă din 2001:

  • 23.10.2017 - Dănuț Lupu a fost prins fără permis la volanul unui BMW X5 pe DN E85 pe raza localității Garoafa, jud. Vrancea. A fost condamnat la 6 luni cu amânarea executării de către judecătorii de la Curtea de Apel Galați pe 23.07.2020.
  • 30.07.2020 - La o săptămână de la prima condamnare, Dănuț Lupu a fost prins din nou la volanul unui Volvo, fără permis, în timp ce conducea pe DJ 602, în comuna Domnești, jud. Ilfov. Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare.
  • 18.06.2022 - Cu o decizie definitivă de amânare a pedepsei și cu un proces penal pe rol pentru a doua faptă, Dănuț Lupu a fost prins la ora 14.15, în timp ce conducea cu permisul anulat pe strada Postăvarului din București. De aici a rezultat al treilea dosar penal pe numele fostului fotbalist.

Cum l-au prins polițiștii a treia oară la volan fără permis pe Dănuț Lupu

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București l-au trimis în judecată pe Dănuț Lupu pe data de 27.11.2023, când fostul fotbalist se afla deja în pușcărie, în urma condamnării definitive din al doilea dosar.

Pe lângă fapta de conducere a unui autovehicul fără permis, Dănuț Lupu a mai fost acuzat și de instigare la mărturie mincinoasă, după ce ar fi determinat-o pe soția lui, dar și pe un apropiat, să declare că nu el era la volan:

  • „În luna noiembrie 2022, (Lupu Dănuț - n.r.) l-a determinat, cu intenție, pe inculpatul (Eremia Daniel Teodor - n.r.) să dea declarații mincinoase cu ocazia audierii ca martor în prezenta cauză, respectiv să susțină că el a condus autoturismul (…) cu nr. de înmatriculare B-(…)-BIO în data de 18.06.2022, pe drumurile publice din mun. București, și nu inculpatul (Lupu Dănuț - n.r.), iar în data de 25.01.2023, cu ocazia audierii în calitate de martor, (Eremia Daniel Teodor - n.r.)  a dat declarații mincinoase în sensul indicat de inculpatul (Lupu Dănuț - n.r.).
  • Fapta inculpatei (Lupu Mihaela Daniela - n.r.) constă în aceea că, în data de 20.02.2023, fiind audiată în calitate de martor în cauza având ca obiect săvârșirea, de către inculpatul (Lupu Dănuț - n.r.), a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (…) a făcut afirmații mincinoase și nu a declarat tot ce știe în legătură cu împrejurările esențiale ale cauzei, respectiv a declarat în mod mincinos că autoturismul (…) cu nr. de înmatriculare B-(…)-BIO a fost condus pe drumurile publice (…) de inculpatul (Eremia Daniel Teodor - n.r.), și nu de către inculpatul (Lupu Dănuț - n.r.)”, se arată în rechizitoriu.

Apărarea: Dănuț Lupu era pe trotuar la momentul „depistării”

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, în procedura de cameră preliminară, Dănuț Lupu a încercat să-l convingă pe magistrat că rechizitoriul e nelegal întocmit și că, de fapt, nu el se afla la volan în data de 18 iunie 2022:

  • „Suspiciunea de netemeinicie a actului de sesizare rezidă din lipsa coroborării celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal cu cele surprinse în imaginile audio-video ale bodycamului.
  • Dacă în actul de sesizare se menționează: «După oprire, m-am deplasat la portiera stânga față a autoturismului la conducătorul auto solicitându-i documentele de legitimare, permisul de conducere și documentele autovehiculului. Conducătorul a coborât din autovehicul și a început să se îndepărteze de locul opririi, ascunzându-se după o autoutilitară la aproximativ 100 de metri», în procesul-verbal de vizionare a imaginilor video se arată că «(Lupu Dănuț – n.r.) se află în afara autoturismului, pe partea stângă a acestuia, și este abordat de către agentul de poliție (…)».
  • Momentul «depistării» avut în vedere de agentul constatator nu corespunde nici măcar cu aspectele consemnate în procesul-verbal din 25.10.2022 de vizionare a înregistrării efectuate de ag. pol. (…) căci prima interacțiune cu dl (Lupu Dănuț - n.r.) are loc atunci când acesta se afla pe trotuar (minutul 00:00:46).
  • Procedând în asemenea manieră, agentul constatator nu a salvgardat dreptul la apărare al dlui (Lupu Dănuț - n.r.), generând un prejudiciu evident, întrucât au fost filmate strict secvențe defavorabile inculpatului.
  • În plus, reaua-credință derivă din faptul că respectiva constatare a conducerii unui vehicul de către o anumită persoană nu implică o succesiune foarte rapidă a evenimentelor, agentul constatator putând porni, de cele mai multe ori, dispozitivul bodycam pentru a surprinde săvârșirea presupusei infracțiuni, constatarea infracțiunii nefiind una instantanee.
  • Raportându-ne la situația din cauză și având în vedere că la momentul inițierii înregistrării video, autovehiculul era parcat, acest lucru presupunea că anterior au fost efectuate (într-o perioadă considerabilă de timp) manevre de deplasare de pe carosabil în spațiul destinat parcării, manevre de parcare, de coborâre din mașină, de legitimare etc.
  • Nimic nu explică conduita agentului constatator de a nu porni dispozitivul bodycam cel puțin de la momentul surprinderii în trafic a conducătorului autovehiculului, moment de la care se presupune că s-a născut suspiciunea unei nereguli”, a arătat avocatul lui Dănuț Lupu.

Prietenul lui Dănuț Lupu: „În primul rând, am mințit ca să mă apăr”

Apărarea lui Dănuț Lupu a mai arătat că procurorii i-ar fi „smuls” în mod nelegal o declarație lui Teodor Daniel Eremia:

  • „Concret, în conținutul acestei declarații se arată că dlui (Eremia Daniel Teodor – n.r.): «Mi s-a prezentat un fragment din conversația purtată prin aplicația WhatsApp cu suspectul (Lupu Dănuț – n.r.)».
  • În același sens, în înregistrarea audio-video din data de 3.10.2023 efectuată cu camera video (…), cu ocazia acestei audierii, a fost surprinsă următoarea conversație dintre organul de urmărire penală și suspectul (Eremia Daniel Teodor - n.r.):
  • (Procuror - n.r.): I-ați spus dumneavoastră aici, cu ocazia acestei conversații din 29.11.2022, că nu puteți să îl ajutați.
  • Dacă mesajul e: «Vezi că nu pot să te ajut cu chestia de care m-ai rugat. Am vorbit cu avocatul și mi-a zis că dacă ceva nu merge cum trebuie, fac pușcărie», de ce ați mințit cu ocazia declarațiilor date în calitate de martor și, respectiv, de suspect?
  • (Eremia Daniel Teodor - n.r.): În primul rând, am mințit ca să mă apăr.
  • Apreciem că aceste elemente sunt suficiente și concludente pentru a se reține încălcarea dreptului suspectului (Eremia Daniel Teodor - n.r.) la tăcere.
  • În plus, în scopul obținerii unei depoziții defavorabile dlui (Lupu Dănuț - n.r.), organul de urmărire penală a procedat inclusiv la utilizarea acestor mijloace probatorii nelegale, în sensul că nu a fost încuviințată în prealabil de judecătorul de drepturi și libertăți percheziționarea informatică a cartelei SIM aparținând dlui (Eremia Daniel Teodor - n.r.) pe care se aflau respectivele mesaje din contul de WhatsApp”, mai arată apărarea.

Motivare: „Documentele dosarului nu probează acte neloiale”

Pe data de 8 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 3 a respins toate cererile și excepțiile invocate de inculpați și a dispus începerea judecății cu privire la Dănuț Lupu pentru conducere fără permis și instigare la mărturie mincinoasă. De asemenea, Mihaela Lupu și Teodor Eremia vor fi judecați pentru mărturie mincinoasă.

Dănuț Lupu și soția acestuia au contestat hotărârea de începere a judecății pe rolul Tribunalului București, unde cei doi au termen pe 5 septembrie 2024.

Iată câteva extrase din motivarea hotărârii Judecătoriei Sectorului 3, din data de 8 aprilie 2024:

  • „În ceea ce priveşte nelegalitatea administrării mijlocului material de probă cu înregistrarea audio-video efectuată cu bodycamul aflat în dotarea Brigăzii Rutiere, (…) judecătorul nu identifică încălcarea dispoziţiilor (legii - n.r.).
  • Momentul în care poliţistul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a pornit înregistrarea ţine de modul în care acesta a considerat că a fost iniţiată o acţiune sau o intervenţie.
  • În orice caz, şi în eventualitatea în care poliţistul nu a pornit înregistrarea de la începutul intervenţiei sau acţiunii, aceasta nu atrage nulitatea mijlocului de probă reprezentat de înregistrarea efectuată, ci, cel mult, poate atrage sancţiuni pe linie disciplinară.
  • În ceea ce priveşte nelegalitatea declarației de martor date de (Lupu Mihaela Daniela - n.r.) la data de 20.02.2023, judecătorul reţine (…) că martorei, înainte de audiere, i-au fost aduse la cunoştinţă toate drepturile şi obligaţiile pe care le are, inclusiv dreptul de a nu da declaraţii ca urmare a faptului că este soţia suspectului, astfel încât nu a existat nicio încălcare a dispoziţiilor procesuale.
  • În plus, judecătorul reţine că, şi dacă s-ar considera că organul de urmărire penală era obligat să îi aducă la cunoştinţă aceste drepturi (…), tot nu ar exista o vătămare, deoarece martora nu s-a incriminat prin declaraţia dată în calitate de martor, în actul de sesizare a instanţei nu a fost reţinută nicio formă de participare a sa la prezumtiva infracţiune pentru care era audiată (prezumtiva infracţiune de conducere fără permis săvârşită de inculpatul Lupu Dănuț), ci o prezumtivă infracţiune săvârşită tocmai în momentul declaraţiei date, respectiv prezumtiva infracţiune de mărturie mincinoasă pentru care a fost trimisă în judecată inculpata.
  • Cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, inculpatei i se atrăsese atenția că are dreptul de a nu da nicio declarație ca urmare a calităţii sale de soţie a suspectului (Lupu Dănuț - n.r.), drept pe care aceasta îl putea exercita.
  • Referitor la declarația de suspect din 3.10.2023 dată de inculpatul (Eremia Daniel Teodor - n.r.), judecătorul de cameră preliminară reţine că nu există probe din care să rezulte că declaraţia a fost obţinută într-o modalitate neloială de către organul de urmărire penală.
  • Prezentarea unei conversaţii, precum şi discuţiile dintre persoana care face audierea şi persoana audiată nu sunt neloiale în lipsa unor ameninţări sau alte mijloace de această natură care să fie exercitate în vederea obţinerii declaraţiilor. 
  • În ceea ce priveşte obţinerea unor probe nelegale în scopul obținerii unei depoziții defavorabile inculpatului (Lupu Dănuț - n.r.), judecătorul face în primul rând trimitere la considerentele anterioare referitoare la legalitatea percheziţiei informatice a cartelei SIM aparținând inculpatului (Eremia - n.r.), iar pe de altă parte reţine că actele dosarului de urmărire penală nu probează acte neloiale efectuate în activitatea de cercetare penală, iar în cursul camerei preliminare nu au fost propuse probe în acest sens”, se arată în documentul citat.

Dănuț Lupu a fost eliberat condiționat din închisoare pe data de 3 aprilie 2024, în urma unei decizii definitive a Tribunalului București.

Fostul internațional a executat 179 de zile din pedeapsa de 223 de zile de închisoare (7 luni și 10 zile) la care a fost condamnat definitiv toamna trecută, după ce a fost prins pentru a doua oară că șofa fără permis.

Dănuț Lupu a câștigat prin muncă 11 zile, a achitat prejudiciul, regretă că s-a urcat la volan fără permis și a convins instanța că prezintă risc minim de recidivă, au fost argumentele judecătorului pentru admiterea cererii de eliberare condiționată.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    NicolaeS 22.06.2024, 10:14

    Avocatii sunt cei care ii invata pe infractori cum sa ocoleasca legea. Ar trebui sa fie condamnati impreuna cu infractorii de fiecare data cand se demonstreaza ca acestia sunt vinovati. Sa fie avocati nu consilieri in pacalirea legii. I-as baga la favorizarea infractorului.

  • Avatar comentarii

    jeky 22.06.2024, 10:28

    Nu îl înțeleg,hai că o dată sa întâmplat dar comiți încă o dată tot aceași faptă

  • Avatar comentarii

    MistyDo49 22.06.2024, 12:01

    Va rămâne exemplu negativ de fotbalist, în ciuda faptului că a fost talentat . Cazierul lui este deschis de ani de zile

  • Avatar comentarii

    VasileBratu 22.06.2024, 12:12

    Sa-i Rușine. Se vede cât respect are de țara asta. Unora li se umfla capul pana le plesnesc. Pușcărie cu executare poate așa se vor învața minte.

  • Avatar comentarii

    mateini 22.06.2024, 12:41

    Un golan rasfătat . Să ne spună Maestrul Halagian,din ceruri,cum l-a adus de manglitor de la turci sau de la greci,unde fusese arestat .Și a mai fost și ingrat față de Maestru

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!