Ministrul PNL al energiei, Virgil Popescu, a declarat că temocentrala Mintia era „o gaură neagră” și că investitorul irakian s-a angajat să facă investiții de un miliard de euro.
Partidul condus de Marcel Ciolacu a acuzat pe 27 august decizia Ministerului Energiei de a privatiza termocentrala Mintia pe o sumă cu aproape jumătate mai mică decât banii cheltuiți pe retehnologizare. Potrivit senatorului PSD Radu Oprea, termocentrala Mintia a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro, după ce au fost cheltuite în retehnologizare „cel puțin 150 de milioane de euro”.
Virgil Popescu a declarat că banii de retehnologizare „n-au fost niciodată folosiți” în acest scop iar termocentrala, aflată în insolvență, a produs o datorie de 685 de milioane de lei, potrivit Digi24.
„Termocentrala de la Mintia a funcționat fără autorizație de mediu și în perioada de funcționare de după intrarea în insolvență până a fost oprită în aprilie 2021 a produs o altă pagubă de 680 de milioane de lei. Deci mai mult decât cei 150 de milioane de euro care n-au fost niciodată folosiți în retehnologizare”, a spus ministrul energiei.
Cu privire la licitația prin care a fost cumpărată termocentrala Mintia de un grup din Iordania, Virgil Popescu a răspuns că iordanienii vor face investiții de peste un miliard de euro, într-o nouă capacitate de producție de energie electrică, de 1200 de MW.
A venit un investitor care a oferit prețul de 100% la a patra licitație, 91 milioane de euro. Metoda de evaluare aparține lichidatorului judiciar, nu știm cum a fost făcută. Nu o putem comenta. Iar investițiile care se vor face acolo nu vor face 800, ci 1.200 de MW putere instalată, de peste un miliard de euro.Ministrul PNL al energiei, Virgil Popescu:
„Noi vrem să oprim gaura neagră care s-a format acolo, pentru că nu era o termocentrală funcțională. România probabil că va fi condamnată la CJUE. Să sperăm că scăpăm fără amendă. S-a oprit această gaură neagră”, a mai spus oficialul din Guvern.
Partidul condus de Marcel Ciolacu l-a atacat constant în ultima perioadă pe Virgil Popescu, acuzându-l, printre altele, de „liberalizarea haotică” a pieței de energie și de faptul că schema de compensare nu a temperat creșterile prețurilor la energie și gaze.
Totodată, USR a anunțat că va depune o moțiune simplă contra lui Popescu. Va fi a treia moțiune simplă împotriva ministrului PNL în 2022.
Virgil Popescu a evitat să spună miercuri, 24 august, dacă se simte vizat de o înlocuire din Guvern.
toss 31.08.2022, 18:02
Băi, și cât mai spuneau acum un an ca liberalizarea pietei de energie e benefica... au noroc ca Hidroelectrica aboarbe usor-usor toti consumatorii, si uite asa s-a nationalizat piata energiei electrice fara sa supere investitorii straini.