Cuprins:
„La 4:20 (după primirea unui SMS de urgență – n.r.), creierul iese brutal din somn, iar corpul intră instant într-o stare de alarmă, cu puls crescut, mușchi încordați, respirație scurtă și atenție fixată pe pericol”, precizează Radu Leca.
Impactul psihologic al unui SMS de urgență primit în toiul nopții
În lipsa unor informații detaliate, mintea „caută sens rapid”, iar dacă mesajul este scurt sau ambiguu, golurile sunt completate cu scenarii negative. În plus, întunericul și liniștea amplifică senzația de vulnerabilitate, ceea ce face ca reacția emoțională să fie și mai intensă.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/mesaj-ro-alert-bucuresti-ninsori-18-februarie-2026.jpg)
Foto: Libertatea.ro
Specialistul spune că în psihologia de familie, reacția unei singure persoane poate contamina rapid întregul cămin.
O voce ridicată, pași grăbiți, lumina aprinsă brusc, telefonul ținut strâns în mână transmit tensiune, chiar și celor care nu au citit mesajul, astfel că starea se transmite și membrilor familiei.
„Siguranța cetățeanului depinde de luciditate, nu de viteză”, este una dintre ideile centrale ale abordării preventive, care pune accent pe limitarea interpretărilor catastrofice, mai spune psihologul.
De ce un Ro-Alert noaptea provoacă anxietate intensă
Mai mult decât atât, specialistul atrage atenția că un simplu SMS de urgență, cum este un Ro-Alert trimis în timpul nopții, poate declanșa anxietate intensă sau chiar un episod asemănător unui atac de panică.
Totul se întâmplă pentru că mesajul primit noaptea în timp ce oamenii dorm este perceput ca un semnal oficial de pericol iminent, transmis de o autoritate.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/femeie-doarme-noaptea-1024x683.jpg)
Foto: Shutterstock
„Creierul îl citește ca «amenințare reală, imediată». În acel moment, sistemul nervos simpatic pornește reacția de tip luptă–fugă–îngheț: palpitații, transpirație, tremur, nod în gât, senzație de presiune în piept, stomac strâns, iar mintea scanează mediul după confirmări”, explică Radu Leca, pentru ziarul Libertatea.
În unele cazuri, dacă persoana interpretează aceste reacții fiziologice ca fiind un semn de catastrofă, se poate instala „spirala panicii”: frica amplifică simptomele, iar simptomele amplifică frica. Drept urmare, atenția rămâne blocată în corp.
Prevenția atacurilor de panică se bazează pe trei ancore clare: etichetarea neutră a reacției („alarmă de trezire, nu dovadă de pericol intern”), respirația cu expir prelung și orientarea către pașii concreți indicați în mesaj.
Cum coordonăm alerta în familie, ca să nu iasă haos
În familie, modul în care este gestionată alerta poate face diferența între haos și coordonare.
„În multe familii, stresul activează roluri vechi: un adult devine comandant și dă ordine, alt adult devine hiper-anxios și caută reasigurare, cineva se blochează și evită, iar copiii absorb tensiunea și o exprimă prin plâns, agitație sau întrebări repetate”, precizează psihologul.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/radu-leca-1024x1024.jpg)
Psiholog Radu Leca. Foto: Facebook
Episodul devine astfel un test de coreglare emoțională. Un adult care își păstrează calmul și vorbește pe un ton echilibrat poate transmite stabilitate întregii familii.
Practic, este recomandat ca „un singur membru să citească mesajul integral și să îl rezume fără dramatizare”, în timp ce altul se ocupă de o acțiune concretă.
În același timp, copiilor li se oferă explicații simple și roluri potrivite vârstei: de exemplu, să rămână lângă un părinte sau să aducă o pătură.
Greșeli care cresc anxietatea în primele 5 minute după alertă
Primele cinci minute după un SMS de urgență primit noaptea sunt esențiale. Printre greșelile frecvente care se pot face se numără avalanșa de informații la care avem acces din rețele sociale sau grupuri de chat.
La fel se întâmplă și atunci când urmează telefoane la apropiații familiei sau ascultarea unor clipuri alarmiste. Acestea pot amplifica percepția de pericol, pentru că un creier obosit confundă intensitatea conținutului cu gravitatea reală, precizează psihologul.
De asemenea, comunicarea haotică în familie sau interpretarea simptomelor fizice ca urgențe medicale pot intensifica anxietatea. De aceea, nu este recomandat să vorbească toată lumea și copiii să audă fragmente pe care le pot completa cu imaginația lor, atenționează psihologul.
Alternativele sunt simple și eficiente: verificarea informației dintr-un singur canal oficial, lumină redusă, folosirea unor propoziții clare și scurte, parcurgerea pașilor pe rând și revenirea treptată la un ritm stabil.
Specialiștii recomandă chiar un „protocol de noapte” – o listă scrisă cu pașii de urmat și cu rolurile stabilite dinainte, alături de fraze de ancorare precum „urmăm instrucțiunea, respirăm rar, rămânem împreună”, recomandă Radu Leca.
4 pași pentru cei cu atac de panică, pentru ca alerta să nu devină criză
Pentru persoanele care știu că au atacuri de panică, un plan de siguranță este esențial și trebuie pregătit înainte de apariția unei alerte.
Acesta începe cu reglarea fiziologică (expir prelung, relaxarea umerilor, tălpile pe podea) și continuă cu orientarea cognitivă, adică citirea mesajului o singură dată și rezumarea lui în două propoziții.
Al treilea pas este finalizarea cu acțiunea concretă indicată, iar al patrulea pas se referă la sprijinul relațional.
Mai exact, „un mesaj scurt către o persoană de încredere sau către un membru al familiei aflat în altă cameră, formulat clar, fără detalii alarmiste. Un astfel de plan reduce riscul ca persoana să intre în hiper-monitorizarea corpului și să confunde trezirea bruscă cu pericol intern”, sfătuiește psihologul Radu Leca.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis azi-noapte două avertizări de tip cod roșu de ninsori abundente pentru București și județul Ilfov, valabile până la ora 8:20.
Totodată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a trimis un mesaj RO-Alert în jurul orei 4:20, în care oamenii au fost îndemnați să evite să iasă cu mașina.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_54bcbfacef45761da1ab1838faf77926.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4b8ebc97aed56782824b10e926462bb0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0263ec79e7d29bffcad0dbeec3a5b94e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5545f55d358dfe8ed9faf49447fa5534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_62f7361416a5db4e107e3193e03884f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_508617c14a30d03d4846b906e4f5807e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_68d762e6b743f3060fac1ac6db487edf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bd210394f9cb40666dc4361aba54327b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_53c3eb9b73c50f1dd10a33a0cd894b2e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_affc9bcb1d3e374b3b9e664336a74177.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1e63a1b5fc89c38a4db592840eb5f411.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5c3f29770bbde74ee12a40344122f667.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a98c2133e272e684f8d91504a0c43ea3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_f17a2722d8081f75f68efd5efb40a97c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d4bbfb555892020099108fcbd90553d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3dd2dd0088d7e359b52bb6857a42daf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_cdeb0ea7653b983a069446346250965c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b828da1ae65ae04f54a377bbd0b3dd44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_3aa3f3053a885a35b8357bbf0d9df728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0d98270f22ac90f0222935dd69babc1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e2628534d982748c30a41c66f80c0ac5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sms-alerta-noapte-creier-e1771426298290.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_b14e0cc183fdbf142b16240e653734ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e729b4462f2a28959e9a03fc94fa9d2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/florenta-voineag-e1773675134779.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_07bb5a2c3d8cd7ee228d68f1b58ee4ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_55b2b59468eef0ddad02cdc245af4909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_664d8a0872b8b6714c85e1b835997ec0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8df59e7594de13c08269236b8f7109ea.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/daniel-pavel-desafio-aventura-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/adela-popescu-si-radu-valcan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ac172e91484a62ef29e7002f64f67dda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8130c79c89658fa488ed0c408f83fb28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_45ee583a67f69820592efa6f4f4230c1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sorin-grindeanu-psd-16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/piedone--foto--ionut-muresan-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ikea-2-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ungaria-visit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/barba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/miere-produse-apicole.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/operatie-foto-envato-doctori.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/modele-subiecte-matematica-simulare-evaluare-nationala-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/simulare-bacalaureat-2026-istorie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/vacanta-de-paste-2026-cand-incepe-si-cat-dureaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ciuperci-urechi-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/tudor-chirila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/nicusor-dan-alfred-stern-omv-e1773671041281.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/irina-ponta-nu-a-fost-data-jos-din-autobuz-sau-din-avion-asa-cum-sustinea-victor-ponta-spune-oana-toiu-e1772826883693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/policlinica-sociala-din-bucuresti-risca-sa-ramana-fara-finantare-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/somer-din-cauza-ai--foto-ilustrativ-shutterstock2269843473-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/nicusor-dan-marius-lazurca.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/alexandra-capitanescu--foto-captura-youtube2.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.